Donare de sânge la Moldova Nouă

28 September 2022 Off By Herea Darius
Donare de sânge la Moldova Nouă

Miercuri, 28 septembrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și prin colaborarea dintre Protopopiatul Moldova Nouă, Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă și Centrul de transfuzie sanguină Reșița, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă. Foarte mulți credincioși au răspuns afirmativ la chemarea preoților, încurajând organizarea mai multor astfel de acțiuni umanitare.

Succesul acestei campanii s-a datorat și tinerilor majori din cadrul Centrelor de Tineret din Moldova Nouă dar și a mai multor agenți din Poliția Română care au răspuns afirmativ la această campanie. Încă de la primele ore ale dimineții peste 40 de persoane s-au prezentat pentru a putea dărui puțin din viața lor și altora. Din cele 40 de persoane  doar 30 au reușit să doneze, mulți dintre ei oferind și bonurile de masă primite de la Centru de Transfuzie, Cantinei Sociale din Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă