Spectacol caritabil la Caransebeş

Spectacol caritabil la Caransebeş
Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului, organizează miercuri, 26 februarie, un spectacol caritabil
Autor: Biroul de presă al Episcopiei Caransebeşului
Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului, organizează miercuri, 26 februarie, 2014, începând cu orele 19:00, un spectacol caritabil intitulat „Dumnezeu lucrează prin oameni”.

Pe scenă vor urca renumiţi interpreţi de muzică populară, precum: Stana Stepanescu, Petrică Miulescu Irimică, Ramona Viţa, Mihaela Petrovici, Ghiţă Călţun Brancu, Ionela Bădălan şi Dumitru Teleagă, acompaniaţi de instrumentiştii: Petrică Viţa, Marian Jarja, Cornel Nicolae, Vasilică Corcescu, Cristi Ianoşiga, Graţian Moise, Ionuţ şi Simi Florea.

Spectacolul va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, iar toate fondurile adunate în urma acestui spectacol caritabil vor fi folosite pentru ajutorarea părintelui Moise Gherescu din Caransebeş, care trece printr-o grea încercare. În pauza spectacolului prezentat se vor putea oferi donații pentru preotul Moise Gherescu, în vârstă de 35 de ani, care datorită unei boli necruțătoare are nevoie de tratament medical de specialitate.

O manifestare similară a avut loc la data de 3 februarie a.c. la Opera Română din Timișoara. Prin astfel de manifestări se dorește sprijinirea tinerilor și copiilor aflați în dificultăți medicale, cărora ajutorul semenilor reprezintă o șansă la viață.

Astfel de manifestări au mai fost organizate de Episcopia Caransebeșului prin Sectorul social-misionar și prin Centrul de voluntariat al Eparhiei, fiind ajutați deopotrivă copii care prin autorul conjugat al semenilor au beneficiat de sprijin pentru tratament medical.

Data: 24 februarie 2014 • Vizualizări: 1190