Spectacol de colinde și cântece patriotice la Anina

Spectacol de colinde și cântece patriotice la Anina
În după-amiaza zilei de 28 noiembrie, Sala de cultură a cartierului Steierdorf din orașul Anina a găzduit spectacolul „Dumnezeu ne-a dat poruncă, demnitatea s-o păstrăm!”
Autor: Pr. Horia Mailat
În după-amiaza zilei de 28 noiembrie, Sala de cultură a cartierului Steierdorf din orașul Anina a găzduit spectacolul „Dumnezeu ne-a dat poruncă, demnitatea s-o păstrăm!”. Manifestarea ajunsă la cea de-a a V- a ediție a fost organizată ca o înainteprăznuire a sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, cât şi a Ziua Națională a României. Festivalul organizat de Parohia „Sfânta Treime” din localitate, împreună cu Primăria orașului Anina, a avut drept scop readucerea în memoria celor prezenți a valorilor credinței și istoriei noastre naționale. Spectacolul s-a bucurat de un auditoriu numeros care a fost încântat de colindul românesc, cântece patriotice, poezie, cât și de cântec şi poezie din închisorile comuniste. Au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Anina, în frunte cu primarul Gheorghe Românu, preoții din oraș, cadre didactice, oameni de cultură.

Invitați la această manifestare au fost și copiii de la Centrele de tineret din Moniom, Bocşa Română şi Oraviţa, care au prezentat un concert de cântece patriotice și colinde. În continuare copiii de la Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Anina au încântat auditoriu cu poezii, colinde, cântece patriotice, cântece şi poezii din închisorile comnuniste.

La final a urcat pe scenă și Corul Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, dirijat de părintele Gheorghe Tistu. Formația corală a susținut un concert de colinde, reușind prin interpretarea lor deosebită să-i ridice pe cei prezenți, cântând cu toții colindul cel mai cunoscut, „O ce veste minunată.

Delegatului Centrului Eparhial la acest eveniment, părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, a transmis binecuvântarea și mesajul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, felicitându-i pe organizatori pentru inițiativă și reușită. După terminarea spectacolului, organizatorii au oferit o agapă frățească celor care au urcat pe scenă, dar și tuturor invitaților.

Această acţiune a Centrului de Tinere „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” al Parohiei „Sf. Treime” Anina – Steierdorf a fost organizată în parteneriat cu Primăria Oraşului Anina şi se înscrie în activităţile cu tinerii din anul omagial Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română

Data: 30 noiembrie 2017 • Vizualizări: 503