Spectacol de Ziua Națională a Culturii la Centrul Eparhial din Caransebeș

Spectacol de Ziua Națională a Culturii la Centrul Eparhial din Caransebeș
Ziua Națională a Culturii va fi marcată la Caransebeș vineri, 15 ianuarie, începând cu orele 18:00, printr-un spectacol intitulat „Eminescu pentru noi”, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului
Autor: Serviciul Cultural
Ziua Națională a Culturii va fi marcată la Caransebeș vineri, 15 ianuarie, începând cu orele 18:00, printr-un spectacol intitulat „Eminescu pentru noi”, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului. Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în colaborare cu Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Liceul Tehnologic „Decebal” și Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș. În cadrul manifestării auditoriul se va bucura de prezentarea unui recital poetic şi melodios a câtorva poeme profunde din operele eminesciene, de către elevii instituțiilor de învățământ partenere, sub îndrumarea părintelui profesor Pătruț Bănăduc.

„Orice demers cultural comportă în sine o dimensiune religioasă și spirituală. Cultura, precum religia, pricinuiește sens sau, mai bine spus, descoperă sensul nevăzut al lumii. De aceea, adeseori, reușita unui act cultural depinde de capacitatea artistului sau a scriitorului de a transmite, de a face cunoscute lucruri care îl depășesc și care îi sunt oarecum străine. Nu există cultură acolo unde nu există pretenția unei transcendențe, a unei metafizici. Cultura întâlnește, astfel, credința, întrucât rațiunea își propune să câștige prin demersul intelectual ceva propriu spiritualității și inimii. Or, dacă o acțiune culturală reușită trebuie să cucerească inima, nici un sentiment religios autentic nu poate să neglijeze cultura. Acestea sunt motivele care au îndemnat Episcopia Caransebeșului să organizeze un spectacol dedicat poetului național Mihai Eminescu și Zilei Naționale a Culturii”, a arătat diacon Lucian Zenoviu Bot, resposabil pentru învățământ în cadrul Sectorului Cultural al Episcopiei Caransebeșului.

La Centrul Eparhial din Caransebeș este așteptat în această zi un public numeros, care poate gusta din interpretările de poem şi melos ale tinerilor artişti, pe care „poetul nepereche“ le-a lăsat ca un tezaur pentru cultura românească. Evenimentul cultural marchează 166 de ani de la nașterea poetului culturii române.

Data: 14 ianuarie 2016 • Vizualizări: 642