Tabăra ecumenică din Loreto la final

Tabăra ecumenică din Loreto la final
Delegaţia română participantă la tabăra ecumenică de la Loreto s-a întors acasă
Autor: Avram Maria
Cântând, cu zâmbetul pe buze, dar cu tristețea în suflete de a fi părăsit Centrul Giovanni Paulo II din Loreto, așa a coborât delegația română din autocarul oprit în fața Colegiului Național ,,Traian Lalescu”. Cei 50 de tineri coordonați de Pr. Prof. Nicolae Chiosa, Pr. Damaschin Tătaru – reprezentant al Protopopiatului Ortodox Reșița și prof. Bercsenyi Cristian, s-au întors în Reșița după ce au petrecut aproape două săptămâni în Italia, în cadrul celei de-a patra ediții a taberei ecumenice.

După zile pline de rugăciune, discuții pe teme religioase, activități în cadrul workshop-urilor, dar și distracție, fericire și împlinire sufletească, tinerii români, alături de cei italieni, suedezi, englezi și danezi, pot spune că au mai făcut un pas spre unitatea pe care și-o doresc atât de mult. Scopul acestei ediții a taberei a fost acela de a realiza punți, legături cât mai strânse între tinerii de diferite naționalități și confesiuni. Scop care putem spune că a fost atins datorită semnării actului de prietenie între orașul nostru și orașul italian, Loreto.

„Nu trebuie să fim trişti pentru că se termină, ci trebuie să fim fericiţi pentru că a fost, îmi spunea un prieten, în ultima zi. Însă mi-a fost greu să cred, pentru că i-am văzut tristeţea în ochi atunci când îmi vorbea, i-am observat zâmbetul abătut şi am realizat că tuturor ne este imposibil să fim fericiţi atunci când părăsim locul de care simţim că aparţinem, când ne despărţim de persoane pe care ştim că nu le vom vedea decât, eventual, peste un an”, spune eleva Nicole Dolot despre tabăra ecumenică din Loreto.

Data: 17 august 2012 • Vizualizări: 980