Taina Sf. Maslu săvărșită în parohia reșițeană „Pogorârea Sf. Duh”

Taina Sf. Maslu săvărșită în parohia reșițeană „Pogorârea Sf. Duh”
În Duminica a cincea a Postului Mare, închinată Sf. Cuvioase Maria Egipteanca, în biserica parohială „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița a fost săvârșită Taina Sf. Maslu
Autor: Pr. Emil Crăciun
În Duminica a cincea a Postului Mare, închinată Sf. Cuvioase Maria Egipteanca, în biserica parohială „Pogorârea Sf. Duh” din Reșița a fost săvârșită Taina Sf. Maslu, cu un sobor de 7 preoți slujitori. Soborul alcătuit de preoți slujitori ai Protopopiatului Reșița, a fost format din: pr. dr. Nichifor Tănase de la Parohia „Sf. Ier. Vasile cel Mare” Reșița, pr.prof. Nicolae Chiosa de la Capela Liceului „Traian Lalescu” Reșița, pr. Sorin Bușoi „Capela Spitalului II Staționar Reșița, pr. Cristian Maidan de la Parohia Târnova, pr. Petru Popovici de la Parohia Ortodoxă Ucraineană din Reșița, precum și preoții slujitori din cadrul Parohiei „Pogorârea Sf. Duh”, Emil Crăciun și Damaschin Tătaru.

„Sfântul Apostol Iacov, spune: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov.5,14-15). Taina Sf. Maslu este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea sufletească și iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu, prin puterea Sfântului Duh, asupra celui bolnav. Dacă Taina Spovedaniei aduce liniște și pace sufletului, dar şi vindecarea lui de rănile păcatului, Taina Sfântului Maslu, prin excelenţă, aduce vindecarea trupului şi eliberarea lui de sub greutatea păcatului și a bolii”, a suliniat părintele paroh Emil Crăciun.

La finalul slujbei părintele dr. Nichifor Tănase a ținut un bogat cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți într-o biserică devenită neîncăpătoare, prin numărul impresionant al celor ce au venit să ceară de la „Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre”, tămăduire trupească și mai ales sufletească.

Data: 1 aprilie 2015 • Vizualizări: 583