Taina Sfântului Maslu la Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe din Moldova Nouă

Taina Sfântului Maslu  la Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe din Moldova Nouă
Postul Nașterii Domnului a adus în Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe din Moldova Nouă un prilej de bucurie căci așa cum s-a obișnuit și în anii precedenți credincioșii s-au întărit în credință cu seri duhovnicești în care preoții din împrejurimi au venit și au slujit
Autor: Pr. Gheorghe Băloi
Fiecare zi s-a aflat sub purtarea de grijă a unui părinte de pe raza Centrului pastoral-misionar al protopopiatului, desfășurându-se sub un generic cu tematică fixă, dorindu-se aducerea în atenție a importantei icoanei în viața creștinului precum și amintirea celor ce au suferit în perioada comunistă, dar și importanța postului și a milosteniei în viața creștinului.

Săptamâna duhovnicească s-a încheiat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu unde au participat preoții ce au cuvântat în această săptămână: pr. Ienea Mihai, pr. Nistoran Dorin, pr. Ienea Zaharia Cristian, pr. Nistoran Daniel și pr. Sarchiz Marian. Credincioșii au primit cu bucurie aceste momente de rugăciune și de înălțare sufletească. Dupa cuvântul de învațătură susținut de pr. Nistoran Daniel de la Parohia Sf. Ierarh Nicolae din Gornea în care a accentuat importanța iertarii căci așa ni se spune în Sf. Scriptura că tot celui ce i se va ierta mult mult va și iubii, pr. protopop Bogoliub Martinovici a rostit un îndemn credincioșilor subliniînd importanța rugaciunii la icoana în vreme de post și boală dar și statornicia în Biserica cea apostolică, pentru care mii de oamnei au suferit în perioada comunistă.

Prin activitățile sociale ale parohiei și dragostea purtată bisericii lor, săptămâna duhovnicească s-a încheiat printr-o agapă frățească, oferită de credincioșii ei, astfel întărindu-se cuvintele psalmistului care zice: „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”, (Psalm 133, 1).

Data: 11 decembrie 2017 • Vizualizări: 478