Taina Sfântului Maslu la Spitalul Municipal din Caransebeş

Taina Sfântului Maslu la Spitalul Municipal din Caransebeş
Joi, 15 martie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoţi şi diaconi la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Joi, 15 martie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoţi şi diaconi la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş. La slujbă au participat conducerea spitalului, cadre medicale, pacienţi precum şi rude ale acestora.

La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a rostit un cuvânt de binecuvântare: „Îi mulţumim Mântuitorului Iisus Hristos căci în această perioadă deosebită din cursul anului bisericesc ne-a ajutat să oficiem Taina Sfântului Maslu în spitalele din Reşiţa şi iată astăzi în această zi de joi din săptămâna a treia a Postului Mare, să săvârşim Taina Sfântului Maslu în Spitalul Municipal din Caransebeş, urmând ca în săptămânile ce au mai rămas din Postul Mare să săvârşim Taina Sfântului Maslu şi în celelalte spitale şi aşezăminte sociale din judeţul Caraş-Severin. Suntem aşa cum bine ştiţi, în Anul Omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Nu numai în acest an închinat de Sfântul Sinod, Tainei Sfântului Maslu am oficiat această taină a Bisericii în spitalele din Episcopia Caransebeşului. Vă aduceţi aminte, cu îngăduinţa domnului director şi a medicilor care se ostenesc aici, alături de un sobor de preoţi am săvârşit Taina Sfântului Maslu şi în ceilalţi ani, mai ales în posturi, dar am crezut de cuviinţă ca în acest an să săvârşim Taina Sfântului Maslu în toate spitalele, azilele de bătrâni şi centrele de plasament din Episcopia Caransebeşului”.

În incinta spitalului funcţionează o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist” deservită de părintele misionar Luca Popovici, primul preot misionar în spitalele din România.

Domnul director, dr. Gheorghe Borcean ne-a mărturisit: „În buna tradiţie care s-a încetăţenit de ani buni, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a venit în Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, alături de un sobor de preoţi a săvârşit Taina Sfântului Maslu pentru bolnavii internaţi în această unitate spitalicească. Acum ca şi de fiecare dată, bolnavii în primul rând apoi angajaţii spitalului care au participat la slujbă ne-am umplut sufletele de bucurie şi ne-am întărit credinţa în puterea vindecătoare, perpetuă şi miraculoasă a Mântuitorului Iisus Hristos asupra tuturor suferinţelor trupeşti şi sufleteşti la care suntem supuşi în bună parte din greşala noastră”.

Tuturor celor prezenţi Chiriarhul le-a oferit iconiţe şi volumul de carte „Sfinţii Tămăduitori şi Doctori fără de arginţi”, care cuprinde 84 de pagini în care sunt prezentate vieţile şi minunile doctorilor fără de arginţi, cinstiţi de Biserica noastră, precum şi ilustraţii cu icoanele acestora. Pentru ilustrarea, în context liturgic şi duhovnicesc a rolului şi importanţei acestor sfinţi, în volumul amintit sunt expuse şi troparele lor şi unele stihiri reprezentative. Totodată, în finalul cărţii sunt tipărite diferite rugăciuni pentru bolnavi şi pentru cei care îi îngrijesc pe bolnavi.



Data: 16 martie 2012 • Vizualizări: 1111