Târnosirea bisericii din Parohia Apadia

Târnosirea bisericii din Parohia Apadia

Album foto
Duminica a 18-a după Rusalii a fost pentru credincioşii Parohiei Apadia din Protopopiatul Caransebeş o zi de mare bucurie, deoarece Preafinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul lor
Autor: Serviciul Prezidial
Duminica a 18-a după Rusalii a fost pentru credincioşii Parohiei Apadia din Protopopiatul Caransebeş o zi de mare bucurie, deoarece Preafinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul lor. Cu acest prilej ierarhul a târnosit biserica parohială „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în urma amplelor lucrări de renovare, atât la interior, cât şi la exterior. În continuare Preasfinţitul Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie, iar la final cu prilejul împlinirii a un an de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a săvârşit o slujbă de pomenire.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Alin Moisă Şendroni a fost hirotesit iconom, iar celor care s-au implicat la înfrumuseţarea locaşului de cult li s-au oferit acte de cinstire. La sfintele slujbe au participat autorităţi locale, precum şi un număr mare de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„Aici în Apadia a copilărit mitropolitul Nicolae Corneanu și iată nimic nu este întâmplător, căci la un an de la trecerea în veșnicie a ierarhului vrednic de pomenire am venit să târnosim biserica aceasta, veche de 119 ani, dar astăzi cea mai nouă din Episcopia noastră. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei care au contribuit la refacerea și restaurarea acestei biserici, pe părintele paroh, precum și pe toți credincioșii. Ctitorilor și binefecătorilor să le de-a putere și sănătate, iar celor care au trecut la cele veșnice, Dumnezeu să le facă parte în ceata sfinților Săi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Apadia a fost ridicată în anul 1896. De notat în ceea ce privește Parohia Apadia şi bisericia parohială este faptul că în această aşezare şi-a avut originea vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a cărui familie din ramura paternă își doarme somnul de veci în curtea bisericii parohiale.


Data: 28 septembrie 2015 • Vizualizări: 642