Tineri atoriști uniți în rugăciune și slujire

Tineri atoriști uniți în rugăciune și slujire

Album foto
Pentru membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, dar și praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu a constituit un foarte bun prilej de comuniune în rugăciune și slujire, prin participarea lor activă la sfintele slujbe oficiate în mai multe localități ale eparhiei
Autor: Departamentul de Tineret
Șirul „misiunilor ATOR BM” a debutat miercuri 9 august 2017 la Bocșa Română, când un număr mare de tineri de la filiale din Bocșa și Reșița au participat la Taina Sf. Maslu în biserica în construcție a parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Cu acest prilej, tinerii au avut ocazia să se închine sfintelor moaște ale Sf. Ier. Nectarie Taumaturgul aduse spre închinare de la Schitul Feneș
.
Un număr mare de atoriști s-a reunit, în cântare și slujire, la Caransebeș, vineri, 9 august la biserica în construcție a parohiei ”Sf. M. Mc. Dimitrie” din localitate. Tinerii, membri ai filialelor ATOR Reșița, Bocșa și Caransebeș au dat răspunsurile la strană la Taina Sf. Maslu și au susținut un bogat program de pricesne închinate Maicii Domnului, dar și de cântece partriotice. Cu acest prilej, au fost conturate noi direcții de activitate ale filialei din Caransebeș, în scopul consolidării și diversificării activităților desfășurate de tinerii caransebeșeni. Bucuria momentului a fost surprinsă de tânărul Sârbu Sebastian din Caransebeș, care a mărturisit: „Vestea că vor participa alături de noi, la slujbă tineri din ATOR m-a bucurat nespus, întrucât ştiam că mă voi revedea cu prietenii din alte părţi ale Banatului de Munte. Harul Sfintei Slujbe a fost simţit de toţi, iar văpaia credinţei ne-a îmbărbătat să continuăm să îl mărturisim pe Hristos prin modul nostru de viaţă”.

Misiunea atoriștilor a continuat duminică, 13 august, la ceasurile serii, de data aceasta la parohia Ticvaniu Mare din Protopopiatul Reșița. Și aici, membrii tineri veniți de la Reșița, Bocșa și Oravița au înfrumusețat Slujba Sfântului Maslu prin răspunsurile la strană și prin programul de pricesne interpretate. Gestul tinerilor de a fi prezenți la Ticvaniu Mare a fost cu atât mai important cu cât parohia este, momentan, vacantă, nevoia de înmulțire a rugăciunii fiind cu atât mai necesară în acest caz.

În toate aceste slujiri tinerii au fost însoțiți de părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al eparhiei care, în cadrul cuvântului de folos adresat la finalul sfintelor slujbe a evidențiat, printre altele, exemplu de slujire și dăruire al tinerilor membri ai ATOR Banatul de Munte.

Ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului i-a regăsit, de asemenea, pe mulți dintre atoriști, prezenți în sfintele biserici la Slujba Prohodului Maicii Domnului. Astfel, un număr mare de tineri au cântat Slujba Prohodului în bisericile din Moniom, „Adormirea Maicii Domnului” Bocșa Română, sau „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost, așa cum era și firesc, prilej de întâlnire și comuniune euharistică pentru tinerii care au participat la Sfânta Liturghie în bisericile parohiale de care aparțin.

Nu în ultimul rând, miercuri 16 august 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni, un grup de tineri atoriști din Reșița au participat la Sf. Liturghie oficiată de către părintele Mihai Ciucur, alături de un sobor de preoți din Oravița, în biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița. Au fost prezenți, de asemenea, numeroși atoriști din Oravița, întâlnirea fiind un excelent prilej de comuniune și socializare.

„Atât perioada de post, cât și praznicul Adormirii Maicii Domnului, a constituit pentru mulți dintre tinerii noștri un adevărat urcuș duhovnicesc, pentru că, pe lângă post, înfrânare și fapte bune, au fost prezenți activ la sfintele slujbe. Este foarte important, de asemenea, că tinerii s-au spovedit și s-au împărtășit în toată această perioadă și, unii dintre ei, au citit Paraclisul Maicii Domnului zilnic, după îndrumarea păstorilor lor sufltești. Îi mulțumim, așadar, lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru acești tineri care, prin misiunea lor, s-au făcut exemple de slujire și propovăduire demne de urmat și au arătat că ATOR-ul este, cu adevărat, o mare familie duhovnicească, avându-L în centrul ei pe Mântuitorul Hristos”, a concluzionat părintele inspector Mihai Ciucur.

Data: 16 august 2017 • Vizualizări: 999