Tineri români şi italieni primiţi de către Preasfinţitul Părinte Lucian

Tineri români şi italieni primiţi de către Preasfinţitul Părinte Lucian
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a primit, sâmbătă, 28 decembrie, vizita unui grup de tineri din România şi Italia
Autor: Serviciul Social/Misionar
Întâlnirea a avut loc la orele prânzului în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului. Tinerii români, majoritatea de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” şi de la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa, au fost însoţiţi de pr. protopop Petru Berbentia, pr. prof. Nicolae Chiosa şi pr. prof. Emil Sergiu Varga. Oaspeţii italieni au fost fost însoţiţi de pr. Giorgio Paolini, coordonatorul proiectului „Da EurHope a EurHome”, desfăşurat în fiecare vară în parohiile italiene Pesaro şi Loreto.

Tinerii prezenţi, atât cei români, cât şi cei italieni, au arătat care sunt activităţile derulate în fiecare an în cadrul taberei ecumenice de la Loreto din Italia, iar vizita din România a grupului de tineri italieni se înscrie în nenumăratele acţiuni comune realizate de către aceştia de-a lungul timpului în spiritul dragostei creştine. La final, Preasfinţitul Lucian i-a încurajat pe tineri să desfăşoare în continuare astfel de activităţi şi i-a îndemnat să propovăduiască spiritul creştin al dragostei şi în rândul altor tineri. Toţi cei prezenţi au primit din partea chiriarhului daruri cu prilejul Sfintelor Sărbători.

Data: 29 decembrie 2013 • Vizualizări: 510