Tinerii din Berzovia, comuniune între Şcoală şi Biserică

Tinerii din Berzovia, comuniune între Şcoală şi Biserică
Tinerii din Berzovia, sub îndrumarea părintelui paroh Petru Ghimboașă și a profesorului de religie Ciprian Humă au participat la acțiuni social-filantropice pe raza parohiei precum și la sfintele slujbe ce se săvârșesc în această perioadă
Autor: Prof. Ciprian Humă
Vineri, 31 martie, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic din Berzovia, care sunt şi membrii ATOR, au participat la Liturghia Darurilor înainte sfințite, având un impact deosebit asupra elevilor, aceştia manifestând interes de a participa la Sfintele Slujbe săvârşite în biserica din Berzovia. Răspunsurile liturgice au fost date de către domnul profesor Humă Ciprian.

La finalul Sfintei Liturghii am discutat despre programul din perioada imediată următoare: programul slujbelor, programul pentru spovedanie subliniind faptul că părintele le stă tinerilor la dispoziţie pentru Taina Spovedanie, ca mai apoi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum și despre acţiunile viitoare ale centrului de tineret.

În perioada postului mare, la Berzovia, copii şi tineri ai Liceului Tehnologic din localitate, unii dintre ei chiar membrii ai Centrului de Tineret „Berzobis„ al parohiei „Înălţarea Domnului” - Berzovia, au desfăşurat mai multe activităţi şi acţiuni menite să îi responsabilizeze pe ei, să-i sensibilizeze pe alţii si să-i bucure pe toţi cei care încă cred că „mai fericit este a da, decât a lua”. În acest sens, sub îndrumarea domnului prof. Ciprian Humă, de la catedra de religie a Liceului Tehnologic din Berzovia şi totodată şi coordonator al Centrului de tineret al parohiei şi cu sprijinul preotului paroh, Petrică Ghimboaşă, mai mulți elevi au desfăşurat o acţiune intitulată sugestiv: „gol am fost si m-aţi îmbrăcat!”.

La îndemnul părintelui paroh, credincioşii au donat haine şi obiecte de igienă care s-au colectat la Căminul Cultural din Berzovia de unde împreună cu alimentele cumpărate de cei tineri au fost distribuite unor familii mai încercate. Banii cu care au fost cumpărate mare parte din alimente au fost urmare a muncii celor tineri care au confecţionat felicitări şi mărtişoare de ziua mamei pe parcursul lunii martie, ele fiind expuse în biserică de unde credincioşii prezenţi la slujbă le au achiziţionat contra unor sume de bani .
Astfel că îndrumaţi la ora de Religie şi apoi în Biserică tinerii berzoveni au putut să vadă cu ochii lor ce înseamnă să dăruieşti din munca ta unor oameni care uneori simt că sunt copleşiţi de greutăţi. Au avut posibilitatea să vadă, mergând la casele oamenilor cu ce greutăţi se confruntă unii dintre semenii lor .

Ne punem nădejdea că cei mai tineri vor conştientiza cât este de important ca să nu fim nepăsători unii faţă de alţii şi ca prin rugăciune şi solidaritate socială atât iei cât şi noi toţi vom putea să creştem şi să trăim într-o lume mai atentă şi mai primitoare. Această colaborare fructuoasă dintre Biserică şi Școală are un rol important în educaţia religios morală a elevilor. Dorinţa de participare a elevilor la aceste activităţi în colaborare cu biserica este dovada vie a faptului că aceştia manifestă o atitudine pozitivă faţă de disciplina Religie.

Data: 1 aprilie 2017 • Vizualizări: 1032