Tinerii din Parohia Pojejena în comuniune cu Hristos

Tinerii din Parohia Pojejena în comuniune cu Hristos
Miercuri, 24 aprilie, elevii de la școala gimnaziala „Atanasie Cojocaru” din Pojejena, au participat la Liturghia Darurilor înainte sfințite
Autor: Pr. Ion Nedelcu
Miercuri, 24 aprilie, elevii de la școala gimnaziala „Atanasie Cojocaru” din Pojejena, însoțiți de profesoara de religie, Cristina Matei, au participat la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Având în vedere colaborarea frumoasă dintre biserica noastră și școală, elevii sunt obișnuiți să se spovedească în fiecare perioadă a postului. Ținând seama de acest fapt și anul acesta elevii au fost spovediți și apoi în cadrul Sfintei Liturghii, împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos.

La momentul potrivit, părintele paroh Ioan Nedelcu le-a vorbit tinerilor spunându-le că: „tinerețea trăită în Hristos, legată de Hristos și de Biserica întemeiată de El este cea mai frumoasă. Copiii lui Hristos sunt cei care se roagă, care merg regulat la biserică, care se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului, așa cum ați făcut voi astăzi, devenind astfel, copiii lui Hristos”.

Data: 24 aprilie 2013 • Vizualizări: 1120