Un centenar de sănătate la Spitalul Municipal din Lugoj

Un centenar de sănătate la Spitalul Municipal din Lugoj
Vineri, 9 decembrie a.c., Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au participat la sărbătorirea centenarului Spitalului Municipal din Lugoj
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 9 decembrie a.c., Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au participat la sărbătorirea centenarului Spitalului Municipal din Lugoj. Manifestările aniversare s-au desfăşurat în sala de spectacole a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj în prezenţa autorităţilor centrale, judeţene, locale, a cadrelor medicale, a personalului auxiliar şi administrativ al Spitalului Municipal din Lugoj, precum şi a tuturor persoanelor care de-al lungul timpul au influenţat în mod pozitiv viaţa Spitalului din Lugoj.

Dl. dr. Mircea Şerpe, directorul medical al unităţii sanitare, a invitat la pupitru, pe perioada desfăşurării manifestărilor aniversare, numeroase personalităţi din localitate care au vorbit despre frumoasa activitate a Spitalului Municipal din Lugoj de-a lungul timpului. Dl. dr. Dan Traian Demeter a prezentat chiar un istoric al Spitalului Municipal din Lugoj, începând de la anul 1911, anul înfiinţări spitalului, şi terminând cu anul 2011, în care a prezentat toate personalităţile, care s-au implicat la buna desfăşurarea a activităţii medicale în Lugoj, precum şi toate realizările pe care acestea le-au înfăptuit în folosul spitalului.

După momentul aniversar, a urmat unul festiv, în care dl. Florin Gheorghe Voichescu, managerul general al Spitalului din Lugoj şi dl. dr. Mircea Şerpe, directorul medical, au înmânat diplome tuturor celor care s-au implicat în mod activ, de-a lungul timpului, în viaţa Spitalului Municipal din Lugoj, atât din punct de vedere medical cât şi administrativ.

Invitat la acest important eveniment al oraşului de pe Timiş, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a precizat: „Am urmărit cu multă atenţie toate luările de cuvânt şi prezentările făcute astăzi, în sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Ne-am rugat împreună pentru ctitorii acestui aşezământ de sănătate, cei care sunt în Împărăţia lui Dumnezeu, şi i-am cinstit şi i-aţi cinstit, domnilor directori, aşa cum se cuvine, pe cei care au ajuns la o vârstă venerabilă şi care au slujit cu devotament, abnegaţie, credinţă şi dragoste această instituţie, în care sănătatea primează şi îngrijirea bolnavilor. Aşa a rânduit Dumnezeu, ca în ajunul anului jubiliar 2012, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca anul „Sfântului Maslu” şi al „Îngrijirii bolnavilor”, cu câteva zile de a intra în noul an, să fim aici, autorităţi centrale, judeţene şi locale, medici, asistenţi, preoţi şi toţi cei care sunt sensibili la manifestări de suflet. Să fim aici şi să ne aducem aminte că „doctorul sufletelor şi al trupurilor” este mântuitorul Iisus Hristos. Aş vrea să mulţumesc tuturor pentru dragostea pe care o manifestaţi faţă de tot ceea ce înseamnă muncă şi rugăciune: asistenţă religioasă, asistenţă medicală. Preoţii şi medicii împreună pot face voia lui Dumnezeu. Să ne purtăm, aşadar sarcinile unii altora şi să împlinim aşa cum se cuvine voia Tatălui Ceresc”.

După cuvântul de învăţătură al ierarhului caransebeşean, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de dl. Gheorghe Voichescu, managerul general al Spitalului Municipal din Lugoj, au împărţit unor oaspeţilor de seamă plachete comemorative închinate acestui important eveniment.

Manifestările aniversare dedicate celor 100 de ani de existenţă a Spitalului Municipal din Lugoj s-au încheiat într-un mod cu totul aparte. Corul Episcopiei Caransebeşului, format din preoţii, diaconii şi cântăreţii celor două catedrale episcopale din Caransebeş, condus de către maestrul dr. prof. univ. Dumitru Jompan, a susţinut în faţa celor prezenţi un concert de colinde, aducând în sufletele şi inimile celor de faţă bucuria Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Data: 10 decembrie 2011 • Vizualizări: 836