Un luptător care a perseverat în sporirea și apărarea Bisericii lui Hristos din Banatul Istoric

Un luptător care a perseverat în sporirea și apărarea Bisericii lui Hristos din Banatul Istoric
Eftimie Murgu, un mare cărturar român care a luptat pentru independența Bisericii Ortodoxe Românești și pentru drepturile poporului român din Banatul Istoric
Autor: Serviciul Cultural
Marele cărturar român Eftimie Murgu a văzut lumina zilei în localitatea sa natală pe care a iubit-o foarte mult numită Rudăria, din județul Caraș-Severin. Deși nu cunoaștem ziua în care s-a născut Eftimie Murgu, cunoaștem ziua când a fost botezat în credința strămoșească 28, decembrie, 1805. Din cele relatate de către istoricul rădărean Vasile Nemeș, tatăl lui Eftimie Murgu a fost grănicer în Regimentul de Graniță Nr. 13 din Caransebeș și a luptat în războaiele cu Napoleon.

Cu siguranță că Eftimie Murgu a trăit copilăria la Rudăria alături de rudeniile sale care erau numeroase. Foarte probabil că a făcut școala primară în Rudăria, apoi școala trivială în Bozovici. Eftimie Murgu a studiat mai târziu la Seghedin unde face primul an de filosofie, apoi trece la Universitatea din Pesta în anul 1827. În 12 aprilie 1832 cere numirea ca profesor la Academia din Iași la una dintre cele 4 catedre vacante acolo. Un an mai târziu primește postul și pleacă în Țara Românească. În anul 1834 predă pentru prima oară cursul său de filosofie la Academia din Iași, până în 22 mai 1836 când pleacă de la Academie. Anul următor ajunge profesor la Colegiul Sfântul Sava din București și are elevi pe N. Bălcescu și C. A. Rosetti unde predă până în 8 decembrie 1839.

În anul 1840 revine în Banat unde își începe activitatea revoluționară cu ocazia complotului lui Ioan Câmpineanu care este arestat în Caransebeș. În anii următori Eftimie Murgu se angajează tot mai mult în lupta pentru drepturile românilor din Banat. Un lucru foarte important este acela că Eftimie Murgu a luptat pentru independența Bisericii Ortodoxe Române din Banat și ieșirea ei de sub ierarhia sârbească. Prin activitatea sa revoluționară care se extinsese în anul 1845 peste tot Banatul, a trezit pe românii din această zonă a țării, și i-a îndemnat pentru drepturile lor naționale dar și pentru a avea o biserică independentă.

Legat de Eftimie Murgu a rămas Adunarea de la Lugoj, de pe Câmpia Libertății din 27 iunie 1848, la care marele Murgu a vorbit și hotărât independența Bisericii Ortodoxe Românești din Banatul Istoric. Atunci el a vorbit despre națiunea română care urma să aibă un căpitănat în fruntea căreia era el. Tot în cadrul acelei adunări episcopii sârbi de Vârșeț și Timișoara sunt destituiți și puși în locul lor, pe protopopul Petrovici pentru Eparhia Timișoarei și pe Ignatie Vuia pentru Eparhia Vârșerțului. Documentele vremii arată îndreptățită acțiunile lui Eftimie Murgu. Astfel într-o statistică din anul 1850 în dieceza Timișoarei erau: 232 de biserici românești, 67 sârbești și 18 mixte, pe când în dieceza Vârșețului erau 468 biserici românești, 90 sârbești și 29 mixte româno-sârbe. Din aceste date rezultă clar că în aceste eparhii majoritari erau credincioșii români, deci era normal ca în fruntea lor să fie un ierarh roman și nu sârb.

La Lugoj, Eftimie Murgu apare în 1848 eruptiv. Decretă Banatul ca provincie românească, proclamă vlădici și prin voința mulțimilor, deschide larg porțile istoriei. Nu degeaba studenții români din Pesta l-au numit „Patriarhul românilor”, și l-au purtat ca pe un rege pe străzile Budapestei. În discursul său memorabil din parlamentul de la Buda din 26 august 1848, a spus: „astfel, prima mea dorință este să se recunoască legală independența pe care a hotărât-o poporul roman, adică să se recunoască în mod legal independența ierarhiei române de ierarhia sârbească”.

Fiind și doctor în Dreptul Bisericesc, cu toate aspectele juridice scrie într-un articol în anul 1862, despre temeiurile istorice și argumentele aduse în sprijinul despărțirii ierarhice: „să ne putem bucura de autonomia bisericii noastre și neavând între noi certuri, să trăim ca frații de o lege”. De asemenea, a ridicat problema restaurării Mitropoliei Timișoarei și a Episcopiei Caransebeșului. Aceleași idei au fost reluate în „Uber das Serben-Congres Memorandum” apărută la Pesta în anul 1865, an în care unul dintre deziderate se împlinește prin restaurarea Episcopiei Caransebeșului, sfârșindu-se astfel o perioadă de lupte și tensiuni cu multe jertfe.

A rămas întotdeauna credincios în crezul său în viitorul măreț al poporului român, că nu și-a trădat niciodată convingerile. Drumul lui nu a fost antiunguresc, antisârbesc sau antigerman, ci acela al solidarității popoarelor contra absolutismului feudal, contra dominației clasei încărcate de favoruri, a exploatării. Se ridicase în 1843 și 1844 împotriva Ungariei iobăgiste, dar s-a atașat cinstit de Ungaria revoluționară care în 11 aprilie 1848 desființase privilegiile feudale și iobăgia, așa cum s-a atașat și cauzei naționale a sârbilor când se stinsese litigiul creat de interesele politice ale Habsburgilor.

Eftimie Murgu după o viață plină de zbucium și luptă pentru drepturile poporului român din Banatul Istoric, trece la Domnul într-o zi de joi în 30 aprilie/12 mai 1870 în Budapesta în casa sa. A fost îngropat în 14 mai 1870. În anul 1932 osemintele pământești ale lui Eftimie Murgu au fost aduse în țară și depuse la Lugoj în cimitirul vechi.

Data: 12 mai 2017 • Vizualizări: 545