Vecernie misionară la parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Moldova Nouă

Vecernie misionară la parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Moldova Nouă

Album foto
În seara zilei de 21 mai 2010, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit slujba Vecerniei la parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Moldova Nouă
Autor: Serviciul Prezidial
Un număr important de credincioşi au luat parte la slujba de seară ce a avut loc la parohia "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Moldova Nouă, unde Ierarh, preoţi şi credincioşi au slăvit numele Preasfintei Treimi.

Fiind cea mai veche biserică din oraşul minier Moldova Nouă, ctitorită în urmă cu peste 230 de ani, credincioşii participă în număr mare la sfânta biserică, implicându-se activ şi în alte activităţi ale parohiei.

După slujba de seară, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un cuvânt de învăţătură, explicând rolul sfinţilor prăznuiţi în această zi, în istoria Bisericii Creştine, miruind în încheiere pe toţi credincioşii prezenţi.

Înainte de a se despărţi de preoţii şi credincioşii parohiei, Preasfinţia Sa a vizitat şantierul noului centru social care se ctitoreşte în curtea bisericii şi care va funcţiona în prima fază ca o cantină socială, după care îşi va lărgi activitatea social-filantropică.


Data: 21 mai 2010 • Vizualizări: 938