Vizită pastorală în Parohia Nicolinț

Vizită pastorală în Parohia Nicolinț

Album foto
Sâmbătă, 6 aprilie 2013, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a efectuat o vizită canonică în Parohia Nicolinţ din Protopopiatul Moldova Nouă, iar mai apoi a sfințit o troiţă aflată lângă Vama Naidăş
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej, ierarhul a oficiat, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Potrivit tradiţiei bisericii noastre, la orele dimineţii, chiriarhul a fost întâmpinat de către copii şi tineri înveşmântaţi în straie populare, alături de credincioşii prezenţi la acest eveniment deosebit din viaţa parohiei. La slujbă au participat autorităţi locale, tineri şi copii, precum şi numeroşi credincioşi din localitate și împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de Alin Buliga.

Referindu-se la vizita canonică efectuată în Parohia Nicolinț, Preasfințitul Lucian a precizat în cuvântul său: „În toamna anului 2009, mai precis în ajunul sărbătorii Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am poposit duhovnicește aici în mijlocul dumneavoastră și am promis atunci că vom reveni la Nicolinț pentru a oficia o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Iată astăzi, s-a realizat această promisiune. Am venit aici urcând această colină binecuvântată pe care este așezată biserica dumneavoastră și în această sâmbătă a crucii, ne-am înălțat duhovnicește în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Nicolinț”.

„Credincioșii acestei parohii se bucură de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, care a săvârșit astăzi Sfânta Liturghie, mai ales că aici la Nicolinț de foarte mulți ani nu s-a mai săvârșit o Liturhie arhierească. Este foarte benefică venirea chiriarhului, în special în această perioadă a Postului Mare, când credincioșii sunt dornici să sporească duhovnicește și să se apropie de Bunul și Milostivul Dumnezeu”, a arătat pr. protopop Bogoliub Martinovici.

Actuala biserică parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Nicolinţ a fost construită în locul unei biserici mai vechi din lemn, în anul 1840, iar la data de 12 mai 1842 a fost sfinţită de episcopul ortodox sârb Iosif Raiacici. Pictura bisericii a fost sfinţită la data de 11 august 2002 de către ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului. Toți credincioșii prezenți au primit din partea ierarhului anafură și iconițe.

Sfințire de troiță la Vama Naidăș

Tot sâmbătă, 6 aprilie a.c., la orele după-amiezii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit o troiţă aflată lângă Vama Naidăş.

La eveniment a participat conducerea punctului vamal Naidăş, precum şi credinicoşi ai Parohiei Naidăş din Protopopiatul Moldova Nouă. După oficierea slujbei, credincioșii care au contribuit la înălțarea troiței au primit din partea ierarhului acte de cinstire.

„Aici la hotarul dintre România și Serbia, s-a binecuvântat prima troiță din cele douăsprezece, care vor fi înălțate în Episcopia Caransebeșului, cu prilejul anului jubiliar închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Proiectul eparhiei noastre este unul inedit, spunem noi, pentru că la toate intrările în Județul Caraș-Severin vom amplasa și sfinți anul acesta troițe. Iată prima troiță sfințită chiar de ziua Sfântului Mucenic Irineu, episcop de Sirmium, aici la Vama Naidăș, pentru că de aici se ajunge la Biserica Albă, unde Episcopia Caransebeșului a avut un protopopiat, la Vârșeț, la Pancevo și mai departe la Singidunum, Belgradul de astăzi și Sirmium, Mitrovița”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său. La final, toți credincioşii prezenți au primit din partea ierarhului iconiţe.




Data: 7 aprilie 2013 • Vizualizări: 1303