Vizită misionară la românii din Ungaria

Vizită misionară la românii din Ungaria

Album foto
În Duminica Mironosiţelor, o delegaţie a Episcopiei Caransebeşului a făcut o vizită misionară la românii din Ungaria.
Autor: Serviciul Prezidial
La invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria, o delegaţie a Episcopiei Caransebeşului, formată din preoţi şi diaconi, având în frunte pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a efectuat o vizită misionară la românii din Ungaria.

Duminică dimineaţa s-a săvârşit Sf. Liturghie arhierească la catedrala episcopală cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din Gyula, la care au slujit, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la Sf. Liturghie vor fi date de către coruri din Arad şi Baia Mare.

În după amiaza aceleiaşi zile, la Casa de Cultură orăşenească din Gyula, începând cu orele 17.00, a avut loc festivalul de muzică religioasă corală „Veniţi de luaţi lumină!” în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sprijinul autorităţilor locale.

În cadrul acestui festival, corul Episcopiei Caransebeşului şi grupul „Katharsis” al Episcopiei a susţinut un recital de piese corale religioase, precum şi de piese psaltice cu tentă pascală. Pe lângă corul Episcopiei Caransebesului a mai susţinut recitaluri de cântări duhovniceşti corul Casei de Cultură „Emil Monţia” din Arad şi corul „Armonia” din Baia Mare. Cu acest prilej, delegaţia eparhiei Caransebeşului, a oferit în dar românilor din Ungaria prezenţi, compact discuri, reviste, cărţi de rugăciune şi alte daruri, care să păstreze în conştiinţa lor sublimitatea românismului, păstrat cu jertfelnicie şi dincolo de graniţele ţării noastre.

La manifestare au participat numeroşi credincioşi, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi doamna primar al oraşului Gyula. Manifestarea a fost un moment de bucurie pentru comnunitatea românească din Gyula şi a reprezentat un imbold pentru conservarea identităţii naţionale şi posibilitatea creerii unei punţi de legătură între românii din ţară şi cei din cei dinafară graniţelor.




Data: 19 aprilie 2010 • Vizualizări: 1255