Vizită misonară în parohia Giurgiova

Vizită misonară în parohia Giurgiova
Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a efectuat în seara zilei de duminică, 3 octombrie, o vizită misionară în parohia Giugiova din protopopiatul Oraviţa.
Autor: Darius Herea
Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a efectuat în seara zilei de duminică, 3 octombrie, o vizită misionară în parohia Giugiova din protopopiatul Oraviţa. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa bisericii parohiale de către tineri îmbrăcaţi în straie populare care i-au oferit flori şi de mulţime de credincioşi în frunte cu părintele paroh Traian Ghiurtfălean, care şi-au exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Întâistătătorul eparhiei .

După momentul întâmpinării, Chiriarhul alături de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba vecerniei în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La momentul cuvenit, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură. „Deşi sunteţi o comunitate mică, formată din 59 de familii, părintele paroh Traian Ghiurtfălean, alături de dumneavoastră daţi dovada unui ataşament aparte pentru Biserica lui Hristos, prin jertfă şi devotament, prin statornicie şi dragoste necondiţionată.”

La final, Chiriarhul a miruit şi împărţit iconiţe tuturor credincioşilor prezenţi. După terminarea slujbei a vizitat casa parohială şi a purtat discuţii cu credincioşii prezenţi.

Parohia Giurgiova din protopopiatul Oraviţa este una dintre cele mai tinere parohii din Episcopia Caransebeşului, fiind înfiinţată prin hotărârea consiliului eparhial din data de 9 octombrie 2008, iar părintele Traian Ghiurtfălean originar din Cluj-Napoca, a fost numit preot paroh prin hotărârea permanenţei consiliului eparhial din data de 23 septembrie 2009.

Data: 3 octombrie 2010 • Vizualizări: 1044