Vizite pastorale la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena

Vizite pastorale la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena

Album foto
La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duhovnicește în mai multe parohii din cuprinsul istoricei Eparhii a Caransebeșului
Autor: Serviciul Prezidial
Cu prilejul prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duhovnicește în mai multe parohii ocrotite de sfinții împărați „întocmai cu Apostolii” Constantin și mama sa Elena, din cuprinsul istoricei Eparhii a Caransebeșului.

Astfel în ajunul sărbătorii, chiriarhul a săvârșit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Slujba Veceniei unită cu Litia în mijlocul credincioșilor Filiei Bratova, Parohia Târnova din Protopopiatul Reșița. Slujba a fost oficiată într-un altar de vară amenajat în curtea bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” din Bratova, în prezența multor credincioși.

La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfinţitul Lucian, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din oraşul Anina. Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitate.

„Am venit cu mare bucurie la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Anina, tocmai la prăznuirea hramului acesteia, pentru că această biserică este cea mai reprezentativă din eparhia noastră care poartă hramul sfinților împărați. Este cea mai mare, frumoasă și generoasă biserică ocrotită de acești sfinți ai Bisericii noastre, de aceea se cuvenea ca în anul omagial închinat sfinților împărați, să fim aici în mijlocul dumneavoastră. De fiecare dată, când am poposit duhovnicește aici, am văzut o biserică vie, dinamică, lucrătoare, luptătoare și rugătoare către Bunul Dumnezeu”, a arătat ierarhul în cuvântul său.

La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri, precum şi autorităţi centrale şi locale. Biserica parohială a fost construită în anul 1939 în stil bizantin, plan cruce greacă, iar locașul de cult are un iconostas din lemn aurit realizat de renumitul pictor bănăţean Ioachim Miloia.

Tot în ziua praznicului, la orele după-amiezii, Preasfințitul Lucian, s-a aflat în mijlocul credinicioșilor Parohiei Naidăș, Protopopiatul Moldova Nouă, unde a oficiat Slujba Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena în biserica parohială cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Ierarhul a fost întâmpinat de către credincioși înveșmântați în costume populare, de tineri și copii, alături de autoritățile locale. Toți cei prezenți au primit din partea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, iconițe și pliante cu Sfinții Împărați Constantin și Elena.





Data: 22 mai 2013 • Vizualizări: 1346