Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului - 26 aprilie – 3 mai 2014

Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului - 26 aprilie – 3 mai 2014
Episcopia Caransebeşului desfăşoară în perioada 26 aprilie – 3 mai 2014, sub genericul Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului – Ediţia a VIII-a, mai multe acţiuni religioase, culturale şi artistice.
Autor: Serviciul Prezidial
Manifestările amintite sunt prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii catedrale Învierea Domnului din Caransebeş (Duminica Tomii), de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)” şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, la care se adaugă aniversările locale grupate sub deviza „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului”, în 2014 împlinindu-se 20 de ani de la reîntemeierea Episcopiei Caransebeşului prin episcopul Emilian Birdaş (1994), 80 de ani de la întronizarea ierarhului Vasile Lăzărescu în slujirea de episcop al Caransebeşului (1934) şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (1914).

În cadrul acestor manifestări, sâmbătă, 26 aprilie, la ora 17.30, în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Caransebeş se vor primi spre închinare moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, iar duminică, 27 aprilie, cu începere de la ora 9.00, un mare sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi va sluji Sfânta Liturghie. La ora 12.30, în faţa acestui sfânt locaş va avea loc deschiderea „Rugii bănăţene”, printr-un program susţinut de formaţii de dansuri şi fanfare. Tot în Duminica Tomii, cu începere de la ora 19.00, Filarmonica de Stat din Arad va susţine pe esplanada noii catedrale episcopale un concert de muzică clasică.

-Luni, 28 aprilie, la ora 9.30, în Sala de festivităţi a Centrului Eparhial, va avea loc deschiderea festivă a Simpozionul internaţional „Taină şi mărturisire” şi vernisarea expoziţiei foto-documentare „Istorie şi devenire în Episcopia Caransebeşului”.

Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului vor continua cu următoarele evenimente:

Festivalul Coral de Muzică Religioasă „Miron Cristea“, ediţia a V-a, marţi, 29 aprilie, ora 17.00, Catedrala Învierea Domnului. Festivalul este dedicat în special corurilor parohiale;

Aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Corului Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş (concert şi evocări), miercuri, 30 aprilie, ora 11.00, Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului;

Piesa de teatru „Mironosiţele”, de Victor Ion Popa, susţinută de elevii Seminarului Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş, joi, 1 mai, ora 18.00, Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului;

–Festivalul Corurilor de Copii şi Tineret „Timotei Popovici“, ediţia a XXXII-a, vineri, 2 mai, ora 17.00, Sala Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş;

Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a V-a, sâmbătă, 3 mai, ora 10.00, Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului.



Data: 26 aprilie 2014 • Vizualizări: 1688