Ziua de 1 decembrie sărbătorită la Caransebeș

Ziua de 1 decembrie sărbătorită la Caransebeș
Manifestările de Ziua Națională a României, la Caransebeș, au fost sărbătorite în vecinătatea Catedralei Episcopale, în faţa crucii monument, din centrul civic, ridicată în anul 1810, în memoria eroilor bănăţeni din toate timpurile
Autor: Serviciul Prezidial
Manifestările de Ziua Națională a României, la Caransebeș, au fost sărbătorite în vecinătatea Catedralei Episcopale, în faţa crucii monument, din centrul civic, ridicată în anul 1810, în memoria eroilor bănăţeni din toate timpurile.

Evenimentele au debutat cu săvârşirea slujbei de Te-Deum, oficiată de către un ales sobor de preoți condus de către părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului. După oficierea serviciului religios, au fost susţinute alocuţiuni şi mesaje din partea Bisericii şi a celorlalte autorităţi de stat, care au îndemnat pe români la conştiinţă românească și responsabilitate creştină.

Părintele Daniel Alic în cuvântul de deschidere a subliniat: „La un astfel de eveniment, noi oamenii bisericii trebuie să afirmăm cu tărie că de-a lungul vremii credința ortodoxă a fost baza spiritualității și culturii românești și tot prin contribuția majoră a bisericii, la 1 decembrie 1918, s-a realizat unitatea tuturor românilor. Ioan Pap, episcop al Aradului și episcopul Caransebeșului Miron Cristea, patriarhul de mai târziu al României, au fost doi oameni ai Bisericii noastre, care prin aportul lor deosebit au adunat românii laolaltă pentru a spune da unirii cu țara. Iubiți frați români și noi trebuie astăzi să ne închinăm cu pioșenie altarului la care au slujit înaintașii noștri și să cinstim cum se cuvine măreața zi a învierii neamului românesc”.

În continuare, garda de onoare a unităţii militare din Caransebeş, precum şi un grup de soldaţi, care au fost înveşmântaţi în costume militare din perioada primului război mondial, au defilat pe sub arcul din centrul civic, care poate defini şi unitatea spirituală a creştinilor.

Data: 2 decembrie 2013 • Vizualizări: 1129