Ziua mamei creștine la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocșa

Ziua mamei creștine la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bocșa
Centrul de tineret „Vasiova” din Bocșa a ales și în acest an să sărbătorească ziua mamei creștine împreună cu asistații Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocsa
Autor: Gabriela Șerban
Data de 25 martie este una dintre importantele sărbători însemnate în calendarul ortodox: Buna Vestire. De asemenea, la această dată este sărbătorită ziua mamei creștine. Tinerii din Centrele de tineret ale Eparhiei Caransebeșului marchează această frumoasă sărbătoare prin recitaluri de muzică și poezii dedicate mamei și prin alte activități interesante și atractive.

Centrul de tineret „Vasiova” din Bocșa a ales și în acest an să sărbătorească această frumoasă zi împreună cu asistații Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocsa, după ce, în prealabil, au sărbătorit mamele și femeile credincioase din biserică.

Astfel, duminică, 26 martie 2017, după oficierea Sf. Liturghii și a unui parastas în memoria Patriarhului Iustinian, apărător al Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, membrii ai Centrului de tineret ”Vasiova”, însoțiți de pr. Doru Melinescu și prof. Loredana Melinescu, s-au deplasat la Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitate pentru a duce și transmite un strop de bucurie asistaților de aici, o vorbă bună, dar și un chiot de copil.

Copiii au fost întâmpinați de managerul instituției gazdă, dna. Anca Pascu, mamă creștină la rândul ei, care a sărbătorit alături de tineri și vârstnici, oferindu-le prăjituri și sucuri, transformând momentul într-un eveniment festiv.

Pentru această zi, tinerii au pregătit un recital de poezii dedicate mamei, dar și pricesne închinate Maicii Domnului. La atelierul de creație, tinerii au confecționat felicitări, pe care le-au dăruit, alături de o floare, femeilor și mamelor din biserică și din Cămin.

Data: 28 martie 2017 • Vizualizări: 379