Ziua Națională a României sărbătorită în Episcopia Caransebeșului

Ziua Națională a României sărbătorită în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Sute de caransebeșeni au participat luni, 1 decembrie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 96 de ani de la Marea Unire din 1918 și de aniversarea Zilei Naționale a României
Autor: Serviciul Prezidial
Sute de caransebeșeni au participat luni, 1 decembrie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 96 de ani de la Marea Unire din 1918 și de aniversarea Zilei Naționale a României. Ceremonia a fost organizată în vecinătatea Catedralei episcopale, în faţa crucii monument, din centrul civic. După intonarea Imnului de stat, părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoţi a oficiat slujba de Te-Deum.

La finalul sfintei slujbe părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a transmis din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului mesajul pentru acest eveniment: „Prin voia lui Dumnezeu și din voința românilor de pretutindeni, la 1 decembrie 1918 toate regiunile românești s-au unit într-un stat unitar, rămas în istorie cu numele de România Mare, iar în conștiința poporului ca ziua izbăvirii naționale. Această zi este cu atât mai importantă, pentru că este alăturată unei alte zi de prăznuire a poporului român, ziua Sfântului Apostol Andrei, considerat pentru misiunea sa pe teritoriul de astăzi al patriei noastre, apostolul românilor și ocrotitorul României. Ziua de sărbătoare a Sfântului Andrei Apostolul împletită atât de frumos și semnificativ cu Ziua Națională a României să ne fie o zi în care ne arătăm iubirea față de Dumnezeu, față de credință, față de neam și față de istoria românească. Trebuie să ne dăm seama că unitatea în credință ne-a dus și la unitatea de neam și aceiași unitate în credință ne va ajuta să răzbatem prin toate greutățile”.

Manifestarea dedicată eroilor neamului a continuat cu discursul domnului Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș, după care s-au depus flori la crucea-monument, ridicată în anul 1810, în memoria eroilor bănăţeni din toate timpurile. În continuare garda de onoare a unităţii militare din Caransebeş, precum şi un grup de soldaţi, au defilat pe sub arcul din centrul civic, care poate defini şi unitatea spirituală a creştinilor.

Și la Moldova Nouă, ca în fiecare an, manifestările de Ziua Națională a României au avut loc în fața monumentului eroilor din parcul central al orașului. Manifestările au debutat cu săvârșirea slujbei de Te-Deum oficiată de către părintele Bogoliub Martinovici, Protopop de Moldova Nouă dimpreună cu preoții din oraș, pr. Remus Căta și pr. Laurențiu Panciu, după care a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români.

La eveniment au participat oficialități locale și membrii celorlalte instituții din oraș, dascălii și copiii de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”, precum și o parte a membrilor Centrului de Tineret al Parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

La finalul slujbei părintele protopop a punctat în cuvântul de învățătură, însemnătatea acestei zile în viața noastră, a fiecărui român. Au urmat intervențiile celorlalte oficialități în frunte cu domnul primar ing. Matei Lupu şi profesorul de istorie Nistoran Andrei, care au ţinut discursuri impresionante despre momentul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Pentru orașul de pe Clisură, figuri importante s-au oglindit în implicarea preoţilor de atunci: Vasile Sporea şi Constantin Băleanu. Au urmat apoi depunerile de coroane la monumentul eroilor şi un spectacol cultural la cantina din centrul oraşului, finalizându-se cu o masă festivă din partea oficialităților locale.

O manifestare semnificativă de Ziua Națională a României s-a desfăşurat şi în incinta locaşului de cult „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” de la Parohia Câlnic. După încheierea Sf. Liturghii, s-a oficiat un parastas în memoria delegaţilor locali, prezenţi la Alba – Iulia, care au votat pentru Marea Unire a tuturor românilor.

La manifestare a fost prezent şi domnul dr. Adrian Magina, istoric la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, care a vorbit despre semnificaţia acestei zile: „1 decembrie este ziua când fiecare suflare românească nealterată trebuie să-şi manifeste recunoştinţa faţă de toţi eroii cunoscuţi şi necunoscuţi, care au contribuit prin jertfa lor la naşterea României Mari. De aceea sărbătoarea Unirii păstrează vie acest sfânt deziderat, care ne-a rămas în grijă nu doar pentru a-l comemora ci şi pentru a-l transmite şi altor generaţii, astfel încât bucuria şi spiritul României să rămână pentru totdeauna”.

De asemenea s-au pomenit şi eroii locali căzuţi pe câmpurile de luptă din primul război mondial. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima conflagraţie mondială s-a organizat o expoziţie de obiecte aparţinătoare acelor timpuri, aflate în colecţia personală a domnului Constantin Rob, care a făcut o scurtă prezentare a celor expuse. Alături au fost expuse cărţi de istorie şi pliante foto cu referire la acele momente.

Data: 1 decembrie 2014 • Vizualizări: 918