07. Parohia Borlovenii Vechi

Protopopiatul Băile Herculane, Șematisme

Parohia Borlovenii Vechi este situată în latura nord-estică a Văii Almăjului, în sudul județului Caraș-Severin, la poalele Munților Semenic. Vecinii localității Borlovenii Vechi sunt: Borlovenii Noi la est, Prigorul la sud, Pătașul la vest și Muntele Semenic în nord.

De-a lungul istoriei, localitatea a purtat mai multe denumiri, în funcție de ortografia și pronunția limbii celor care au stăpânit aici. În 1603, numele localității apare ortografiat ca „Borloveny”. După 1718, imperialii habsburgi i-au spus „Porloven”, iar în secolul al XIX-lea a purtat denumirea maghiară de „O Borloveny”, adică „Borlovenii Vechi”, în comparație cu Borlovenii Noi, sat care se formase în 1828 prin emigrarea din satul matcă a mai multor familii. Denumirea satului provine dintr-un cuvânt dacic cu un sufix latinesc: Bore-luptători +sufixul (s)ilva-pădure.

Numele localității Borlovenii Vechi este menționat pentru prima dată într-un document oficial din anul 1603, cu ocazia conscripției făcute de cancelaria regatului feudal maghiar. Descoperirile arheologice atestă însă o existență umană preistorică în aceste locuri și neîntreruptă. Astfel, situl arheologic de la locul denumit Leu, la aproximativ 2 km de actuala vatră a satului, a scos la iveală o așezare fortificată neolitică, o cetate dacică și un așezământ bisericesc ortodox medieval.

După anexarea Banatului la Imperiul Habsburgic, în urma războiului austro-turc din 1716-1718, ca măsură administrativă și organizatorică este impusă mutarea unor sate din Valea Almăjului de pe vechile vetre pe actualele vetre, printre care și Borloveniul, mai precis compactarea localității pe actuala vatră. În urma militarizării Graniței Bănățene, locuitorii Borloveniului, în frunte cu preotul lor din acea vreme se opun acestei dispoziții a Curții de la Viena, văzând prin această hotărâre o acțiune îndreptată împotriva neamului și a credinței lor străbune. Drept urmare, printr-o hotărâre imperială, satul urma să fie strămutat în pusta Banatului, între Timișoara și Cenad, datorită nesupunerii. Cel care a salvat localitatea de la strămutare a fost generalul von Papilla, invocând faptul că această dispoziție contrazice legea pentru organizarea regimentului valaho-ilir.

În anul 1781 se construiește, în Borloveni, cazarma militară, unde erau detașați un ofițer, doi subofițeri și mai mulți militari de la Compania din Prigor. În anul 1824, la Borlovenii Vechi se naște Alexandru Guran, primul român care va deține gradul militar de general.

Piatra de temelie a Bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan” a fost pusă în anul 1800. Datorită foametei din acea perioadă, ridicarea bisericii va începe abia în anul 1806, urmând apoi o perioadă de stagnare. Biserica a fost terminată în anul 1824 și sfințită prin protopopul și cronicarul Nicolae Stoica de Hațeg, ca delegat al episcopului de Vârșeț. O contribuție deosebită la ridicarea edificiului sacru a avut-o familia nobiliară Boldea din localitate, dar și militarii detașați la cazarma din Borlovenii Vechi și subordonați locotenentului Moise Guran.

Biserica este zidită în stilul arhitectural al barocului vienez, din piatră de carieră, cu o grosime a zidurilor de 1,30 m, lungimea de 19,6 m, iar lățimea de 6 m.

Pictura bisericii a fost executată de Dimitrie Turcu, în anul 1847 și recondiționată de Nicolae Hașca în anul 1870. În anul 2002 biserica a fost renovată și repictată. În anul 1957, biserica a fost târnosită de către Mitropolitul Banatului, Vasile Lăzărescu, iar în 2010 de către Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului.

Cele trei clopote ale bisericii au fost donate de către colonelul Romulus Boldea, care a înzestrat biserica în 1940 cu toate cărțile necesare pentru serviciile religioase și cu obiecte bisericești. De asemenea Familia Boldea a donat bisericii din Borloveni o suprafață de 10 ha. de pământ.

În biserică se păstrează câteva icoane prăznicare pe lemn, anterioare anului 1780; icoane pe lemn de dimensiuni mai mari datând din anul 1840. O parte din obiectele de patrimoniu, au fost ridicate de Mitropolia Banatului în anul 1979, păstrându-se în muzeul mitropolitan.

Preoții care au slujit în Parohia Borlovenii Vechi sunt: Traian Moți (1750-1775); Petru Stanislav Popovici (1775-1778); Constantin Giurginca (1778-1820); Iancu Pistrilă (1816-1878); Hristofor Petrucean (1849); Petru Popovici (1879-1883); Pavel Boldea (1883-1888); Vasile Popovici (1889-1890); David Popovici (1890-1897);Iosif Serafin (1897-1900); Timotei Borchescu (1900-1942); Alimpe Aldescu (1942-1976); Gheorghe Vlasie (1977-2011); Petrică Zamela (2011-2016) și Vasile Grecu Boiaș (2016-prezent).

Parohia deține cimitir parohial în suprafață de 1,2 ha. În cimitir se păstrează unele pietre funerare vechi, cea mai veche datând de la anul 1775. Aici odihnesc: Protopresbiterul colonel Pavel Boldea, o figură națională importantă a românilor bănățeni și ardeleni, apropiat al Curții Imperiale de la Viena și luptător pentru drepturile românilor, colonelul Romulus Boldea, luptător pentru unirea românilor din Ardeal și Banat cu Țara Mamă și fost deținut în timpul regimului comunist.

În cadrul parohiei a existat în trecut, pană în anul 1975, un cor bărbătesc pe patru voci, compus din aproximativ 40 de membri. De asemenea a existat până în anul 1982 o fanfară și un grup vocal feminin, prezent la multe manifestări culturale la Televiziunea Română.

În timpul păstoririi la Borlovenii Vechi a protopresbiterului colonel Pavel Boldea (1883-1888), acesta a înființat o magazie cu alimente a bisericii din care ajuta familiile nevoiașe.

Parohia organizează activități cu tinerii, pelerinaje la mănăstiri. De asemenea, parohia a fost vizitată de cinci ori de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, slujind aici Sfânta Liturghie, binecuvântând lucrările de renovare a bisericii și a casei parohiale și sfințind mai multe troițe, printre care cea mai înaltă cruce de lemn din țară (18 m).