14. Parohia Cărbunari cu filia Știnăpari  Protopopiatul Moldova Nouă, Șematisme

14. Parohia Cărbunari cu filia Știnăpari

,

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – ridicată în anul 1834
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” Ştinăpari – ridicată în anul 1964
categ. II rural A; 189 familii cu 425 credincioşi; 59 familii cu 89 credincioşi (filie)

Adresa bisericii: 327070 Cărbunari, f.n.
Adresa casei parohiale: 327070 Cărbunari, nr. 75

Paroh: Pr. iconom ALIN DANIEL TIMIŞAN

N: 24.04.1983 – Oravița, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2014.
Preot la Cărbunari din anul 2014

Tel.: 0737209586;

Email: pusca.silvia@yahoo.com

 

 

Istoric Parohie

Cărbunari este situat în sudul Banatului, la nord de oraşul Moldova Nouă. Coordonatele sale geografice sunt 21.74297° longitudine estică şi 44.82017° latitudine nordică . Localitatea este atestată documentar în anul 1785, cu populație venită din județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, cunoscută sub denumirea de bufeni.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Cărbunari se ridică la 1.008 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.282 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,42%). Pentru 2,48% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a fost construită între anii 1810-1834; după Gr. Popiți, s-a ctitorit mai timpuriu, în 1788. Între anii 2008-2012 au fost efectuate ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare.

Arhitectura este asemănătoare cu cea a bisericilor din Banatul Montan; este din piatră având ancadramentele ferestrelor și ușilor din cărămidă, tavanul din lemn tencuit, iar turnul din cărămidă. Biserica, acoperită cu tablă galvanizată, are dimensiunile de 19,50 x 7,50 m (nr. top.1217). Casa parohială a fost ridicată în anii 1920-1922, din piatră și cărămidă, fiind acoperită cu țiglă.

Biserica a fost pictată în 1965 de către pictorul Toader Iulian din Arad. Între anii 2011-2012 a fost împodobită  cu o nouă pictură, în tempera grasă, de către Mihai Bofanu. În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Cărbunari. Cu acest prilej a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale, după care a săvârşit, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie.

Istoric Filie Știnăpari

Localitatea a fost înființată după cucerirea Banatului de către austrieci, în 1717. Anul întemeierii variază, după surse, de la 1718 la 1755 sau 1778. Cert este că primii colonişti au fost români fugiţi din Oltenia (bufeni), cărora li s-au alăturat, prin anul 1790, germani originari din provincia Stiria. Totuşi, germanii nu aveau să rămână prea mult timp în noua colonie, mutându-se la Sasca Montană, şi prin urmare Ştinăpariul a rămas un sat pur românesc. Localitatea Știnăpari, situată nu departe de Cărbunari, s-a dezvoltat începând cu anul 1755, ca localitate de bufeni de tăietori de lemne; îndeletnicirea de bază a locuitorilor s-a impus în chiar numele aşezării („stenap”) care înseamnă „butuc de lemn” de o anumită dimensiune.

În prezent există mai multe localităţi din Banat în care se găsesc bufeni. Pe lângă localităţile Cărbunari și Știnăpari și aşezările Moldova Nouă, Pescari, Sasca Montană, Padina Matei, Moldovița, Oravița, Ciclova Montană, Bocşa și altele au fost populate de bufeni.

Oamenii bătrâni din comună spun că prima aşezare ar fi fost pe valea Radimnei, pe locul fostei fabrici de cherestea Zăvoi-Radimna. După aceea oamenii s-au aşezat pe actualul teritoriu, primele case fiind construite în anul 1742. Ocupaţia locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost munca la pădure, unii făcând cărbune de lemn – mangal (cărbunarii), iar alţii făcând stenapi – lemne pentru mină (ştinăparii). Cu această diviziune a muncii au fost fondate cele 2 sate. Cei din actualul sat Cărbunari au făcut cărbune din lemn-mangal, iar cei din actualul sat Știnăpari, fiind mai aproape de minele din Sasca Montană, au pregătit lemnul pentru mine, adică stenapii.

Deși erau două sate distincte, totuși s-a ridicat prima biserică pentru serviciile religioase la Cărbunari în anul 1788, pe când istoria nu consemnează ca satul Știnăpari să fi avut la acea dată vreo biserică. Știnăpariul de la zidirea lăcașului de cult şi până în anul 2010 a fost filie, aparținând de Parohia Cărbunari.

Biserica actuală, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” s-a zidit în 1942-1947, lucrările fiind finalizate în 1964. Arhitectura este sub forma unei corăbii. Este construită din piatră și cărămidă, acoperită cu tablă galvanizată; turnul e din cărămidă acoperit cu tablă galvanizată, pardoseala din gresie. Dimensiunile bisericii sunt: 17,90 x 7 m. Este restaurată în întregime în 1996-1997.

În anul 2012 s-au efectuat lucrări pentru reabilitarea exteriorului bisericii, s-a vopsit și tabla de pe acoperiș; tot în anul 2012 s-a schimbat mobilierul din sfântul altar. S-a pictat iconostasul în 1961, iar restul bisericii în 1971, de către Iulian Toader din Arad. Iconostasul din lemn de tei a fost sculptat de Ştefan Gajo din Timişoara. În anul 2013 s-a înfrumusețat exteriorul lăcașului de cult prin pictarea de jur împrejur a unor sfinți români.