16. Parohia Băuţarul Inferior

Protopopiatul Caransebeș, Șematisme

Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Băuțarul Inferior – ridicată în anul 1928

categ. I rural B; 193 familii cu 505 credincioşi

Paroh: Preot sachelar TRANDAFIR SILVĂȘAN

N: 05.03.1969 – Oțelu Roșu, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2017.
Paroh la Băuţarul Inferior din anul 2017.

Tel.: 0255521601; 0744334726;
E-mail: silvasantrandafir@gmail.com

Atestată sub această denumire doar în anul 1723, comuna Băuţar (termen provenit din regionalismul „băuţă”, adică bolovan-piatră de râu) a fost compusă, în vechime (veacurile XIV-XV), din două părţi distincte, anume Pala Inferior şi Pala Superior. În anul 1424, moşia Pala se afla în stăpânirea familiei Cândeştilor, din Râu de Mori, care şi în anul 1430 stăpânesc „Alsopala et Felsewpala” (Pala de Jos şi Pala de Sus). În privinţa toponimului Pala, este foarte probabil ca el să vină de la palancă – palánk, dată fiind existenţa în aceste locuri a unor întărituri ale drumului rămase din Antichitate sau de la începutul Evului mediu, întărituri vizibile pe teren în secolele XVII-XVIII.

Parohia Băuțarul Inferior este situată în comuna Băuțar, pe valea râului Bistra, la jumătatea distanței dintre Municipiul Caransebeș și orașul Hațeg, întinzându-se pe o distanță de 3 Km. Se învecinează la est cu parohia Băuțarul Superior, la sud cu parohia Marga, la vest cu parohia Vama Marga, iar spre nord cu parohia Rusca Montană. Parohia Băuţarul Inferior a luat fiinţă abia în jurul anului 1800, fiind parohie greco-catolică. Până la acea dată, cu siguranţă existase, cu mici intermitenţe, o altă parohie, ortodoxă, martora întregului zbucium confesional al vremii. Până în anul 1811 această parohie a cuprins și comuna politică Băuțarul Superior. Din acest an s-a separat de Băuțarul Inferior, folosind însă în comun biserica parohială din Băuțarul Inferior, până în anul 1840, când noua parohie Băuțarul Superior și-a zidit locaș propiu, devenind cu totul independentă. Din anul 1811 şi până în 1948 parohia a fost parte a „Districtului protopopesc al Ulpiei Traiane”, cu sediul la Grădiște (Sarmisegetuza). La 21 octombrie 1948, într-un cadru festiv, s-a anunţat revenirea oficială a clerului şi credincioşilor uniţi la Biserica strămoşească. Între anii 1948-1950 parohia ortodoxă a aparținut de protopopiatul Haţeg (Arhiepiscopia Sibiului), iar din 1950 de protopopiatul Caransebeș (Arhiepiscopia Timişoarei și Caransebeșului) odată cu încorporarea localităţii Băuțar în raionul Caransebeş (Regiunea Banat). Din anul 1994 aceasta se găseşte sub jurisdicţia reînființatei Episcopii a Caransebeşului. Pentru stabilirea numărului credincioşilor acestei parohii ne stau la dispoziţie atât datele conscripţiilor şi „Şematismelor” unite, cât şi informaţiile transmise de recensămintele civile. Astfel, în anul 1811, vicarul Chiril Ţopa (1805-1811) înregistra, în dreptul Băuţarului, 150 familii, adică 892 de enoriaşi, cu doi preoţi (unul păstorea obştea din Băuţarul de Jos, celălalt pe cea a Băuţarului de Sus). În „Şematismul Diecezei Unite a Făgăraşului” pe anul 1842, parohia „Boutzár Inferior”, din „Districtus Archi-Diaconalis Háczegiensis”, era deservită liturgic de „ecclesia S. Elia Propheta”, în care slujea, pentru cei 653 de credincioşi, „parochus Georgius Albulescu”. Recensămintele autorităţilor de stat, din anii 1850, 1857, 1880, 1900, 1910 şi 1930, aduc şi ele informaţii preţioase referitoare nu doar la numărul, ci şi la confesiunea ori etnia locuitorilor. Ţiganii (la 1857 sunt incluşi între români, figurând, în toate catagrafiile civile şi religioase ale vremii, în dreptul Bisericii Unite), maghiarii, germanii, slovacii, italienii şi evreii reprezentau doar o mică parte din populaţie. Referitor la restrânsa obşte ortodoxă, cu excepţia perioadei interbelice, sporul numeric al acesteia a rămas nesemnificativ. Datele cuprinse în tabelul de mai jos sunt concludente:

La recensământul din 6 aprilie 1941, în dreptul Băuţarului Inferior figurau 1.250 de locuitori, dintre care 1.239 erau români. Cum „religia” acestora nu era precizată, se presupune doar că raportul confesional rămăsese, în general, acelaşi. Nici recensămintele comuniste din anii 1956, 1966 şi 1977 nu înscriu, din motive lesne de înţeles, această rubrică.

Ca locaş de închinăciune, care a deservit, până în anul 1811, şi obştea unită a Băuţarului Superior, s-a folosit o bisericuţă de lemn, înălţată în anul 1788. Aceasta era succesoarea altei ctitorii din bârne, de la începutul secolului al XVIII-lea, menţionată doar în tabelele comisiei de conscriere Buccow din anii 1761-1762. În anul 1839 s-a iniţiat construcţia unui edificiu mai trainic, din piatră; locaşul, situat în mijlocul cimitirului, a fost finalizat abia în anul 1847.

Locaşul de cult actual, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie”, a fost construit din piatră şi cărămidă, în stil baroc-vienez, obișnuit în Transilvania, între anii 1927-1928, după planurile arhitectului Constantin T. Purcariu din Lugoj, de către „antreprenorii” Enrich Finz şi Iosif Ternovici. Este un edificiu dreptunghiular de mari dimensiuni, prevăzut cu două absidiole laterale semicirculare. Dimensiunile sunt: lungime 30 m, lățime 10 m și înălțime 29 m. Altarul nedecroşat, poligonal cu trei laturi, este prelungit printr-o navă spaţioasă, suprapusă, în partea sa apuseană, de o clopotniţă masivă, flancată de două turnuleţe octogonale. Pardoseala este din plăci de mozaic, iar mobilierul este din stejar. Acoperișul este din tablă zincată. Bolta este din lemn, ovală. Renovări s-au derulat în anii 1963, 1970, 1988. În 2004 s-a montat încălzirea centrală și a fost pusă mochetă pe pardoseală. Între anii 2006-2008 a fost renovat complet exteriorul, înlocuindu-se crucea de pe turla mare, geamurile, ușile și candelabrele. A fost târnosită în iulie 1929 de episcopul unit Valeriu Frenț. La 1 iulie 2001 PS Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului, a sfințit biserica, așezând sfinte moaște. Binecuvântarea lucrărilor executate la exteriorul bisericii a avut loc la data de 17 august 2008 de către PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului.

În perioada anilor 1999-2000, locaşul de cult a fost împodobit iconografic la interior de către pictorii Ioan şi Remus Cosma din Timişoara, în tehnica tempera grasă. Sfințirea picturii și a lucrărilor exterioare s-a făcut la 1 iulie 2001, de către PS Laurențiu Streza. Noul iconostas al bisericii a fost montat în anul 2003.

Lista preoţilor parohi (greco-catolici până în anul 1948) din Băuţarul Inferior nu a putut fi reconstituită decât parţial: Iacob (1769), Ianeş Raca (1780), Martin Raca (1820-1821), Zaharia Pop (1821-1824), Martin Raca (1825), Gheorghe Albulescu (1826-1857); administratori: Isaia Popa din Sarmizegetusa, Manase Pop din Zeicani şi Ioan Albulescu din Bucova (1857-1862); Antonie Şora (1862-1882), Andrei Ionaş (1882-1886), Partenie Bârlea (1886-1891), Romul Raca (1891-1917), administrator Ioan Petean din Băuţarul de Superior (1917-1919), Valeriu Paveloni (1919-1934), Ioan Oltean (1934-1950), Eugen Bârsan (1950-1961), Mihail Bosovici (1961-1968), administrator Victor Stoica din Băuţarul de Superior (1968), Ioan Nicola (1968-1990), administrator Traian Dobromirescu din Caransebeş (1990), Cornel Costina (1990-2004), administrator Ioan Nicola din Caransebeş (2004), administrator arhimandrit Visarion Joantă (2005) şi Dorel Gheorghe Popescu (2005 – 2017), Trandafir Silvășan (2017 – prezent).

Date despre activitatea culturală mai devreme de anul 1900 nu avem. Prin purtarea de grijă a Pr. Romul Raca, colaborator apropiat al cunoscutului folclorist ardelean Ioan Pop Reteganul, între anii 1900-1903, ia ființă corul de copii al bisericii sub conducerea învățătorului Simion Câmpeanu, apoi în anul 1908 se înființează, de către învățătorul Ioan Zepa, corul mixt compus din adulți, pe trei voci, cu partituri de Ioan Vidu, condus apoi de către învățătorul Enache Gheorghe Camber. Între anii 1937-1940, învățătorul Ioan Diaconescu întărește corul mixt, adăugând și alte partituri noi din Sfânta Liturghie. Corul a avut 40 de membri. Au urmat la pupitru: minerul Ioan Grozav, cântăreţul de strană Domnosie Manciovan, învăţătorul Gheorghe Beg, profesorul Dumitru Jompan şi caransebeşeanul Paul Victorin. Pr. Ioan Nicola a instruit un grup coral până în anul 1990.

Ocazional, parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din țară, iar la praznicele Nașterii Domnului și Învierii Domnului au loc activități culturale specifice sărbătorilor, organizate în parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate.