20. Parohia Iablaniţa

,

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Iablaniţa – ridicată în anul 1825
categ. I rural B; 210 familii cu 537 credincioşi

Adresa bisericii: 327235 Iablaniţa, nr. 88
Adresa casei parohiale: 327235 Iablaniţa, nr. 102

 

 

Paroh: Pr. sachelar DAN-NICU GĂINĂ
N: 10.02.1985 – jud. Caraş-Severin
Hirotonit în anul 2012.
Paroh la Iablanița din anul 2018.
Tel.: 0722431829;
E-mail: dan.toto85@yahoo.com;

 


Parohia este situată în comuna Iablanița, așezată la 44,58 latitudine nordică și la 22,19 latitudine estică, în apropiere de calea ferată Timișoara – Caransebeș – București; se învecinează cu satele Mehadia, Plugova, Globurău, Crușovăț și Petnic. Satul Iablanița este  atestat documentar, întâia dată, în anul 1402. Era cu 3-4 kilometri mai sus  (către pădurea cea mare) față de vatra actuală. Casele din lemn erau așezate pe văi, ogașe, în locuri cât mai bine ascunse, înconjurate de pădurea formată din fagi, pini și plopi. Vechea vatră a satului este numită astăzi „Valea Satului” ori „Satul Bătrân”. Mutarea satelor în locuri ușor accesibile a preocupat mult timp autoritățile austriece, dar abia prin rezoluția imperială din 1 mai 1784 s-a aprobat de pildă ca în județul Caraș – nemilitarizat – să înceapă regularizarea satelor. Vatra actuală a satului se întinde pe mai bine de doi kilometri. În prezent, după datele primăriei, suprafața teritoriului satului este de 7.423 ha. Numele satului Iablanița are o vechime multiseculară și a fost dat așezării în timpul când localnicii au început să conviețuiască cu populațiile slave. Se afirmă că numele de Iablanița provine dintr-un vechi cuvânt slav, anume din jablanŭ, însemnând „măr”. Iablanița, împreună cu satele Cănicea, Cornea, Crușovăț, Cuptoare, Domașnea Globul Craiovei, Lăpușnicel, Pârvova, Petnic, a făcut parte din teritoriul numit în vechime „Craina”. Numele de Craina (Krajna) își are originea în cuvântul slav „kraj”, care înseamnă „margine”.

În  Iablanița a existat o biserică de lemn din vechea vatră a satului, dar nu se cunoaște anul construirii. După mutarea pe actuala vatră a fost construită o altă biserică de lemn, care în urma unei ploi torențiale a fost distrusă. În locul acestei biserici a fost construită o nouă biserică, tot din lemn, pe locul numit „Vâr”, în mijlocul cimitirului. Pe locul ei a fost ridicată în 1937 o cruce; de la această biserică a rămas Tronul Arhieresc. Biserica prezentă, cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, a fost construită în anii 1821-1825.

Biserica actuală este construită în stil baroc, din piatră și cărămidă arsă, cu dimensiunile de 21×7,70 m, acoperită cu țiglă; turnul e din cărămidă, acoperit cu tablă de cupru. S-a ridicat de către meșterii locali, sub conducerea lui Johannis Krivanski. Din generație în generație s-a transmis ştirea că locul unde s-a construit biserica era băltos, însă au fost aduse sute de care de piatră și peste acestea s-a stâmpărat var provenit din calcarul  de la Ostreș și de pe dealul Corbu, care a fost ars în cuptoare de localnici. Așa se explică faptul că, deși au fost cutremure, unele destul de puternice, zidurile bisericii au rămas intacte. În anul 1894, la îndemnul și sub conducerea preotului de atunci Gheorghe Tătucu, s-a izbutit repararea generală a exteriorului şi s-a ridicat zidul care înconjoară curtea bisericii. În 1911 s-au confecţionat porți cu grile din fier, la intrarea în curtea bisericii și la cele două cimitire. În perioada 1941-1943 s-a reparat și exteriorul bisericii de către meșterii locali conduși de Gheorghe Predescu din Mehadia.Casa parohială a fost construită în 1943, din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, donată bisericii de către preotul Gheorghe Tătucu. În sat se află o cruce din marmură albă, ridicată în 1989 în memoria eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial. În perimetrul satului se află patru cruci.

Pictura bisericii a fost realizată parţial de Ștefan Popovici în 1828, continuată apoi de Dimitrie Popovici și Trifon Achimescu. În 1856 biserica este pictată de Mihai Popovici. Pictura a fost restaurată în 1941-1943 de Ioan Băleanu. În biserică sunt 15 icoane-prăznicar și 25 de icoane pictate pe spătarele scaunelor.

Preoții care au slujit de la înființarea parohiei până astăzi au fost următorii: Gheorghe (1751), Ignat Tătucu (1730-1798), Nicolae Trailovici sau Trăilă (1736-1816), Ștefan Popescu Berenci (1775), Zaharia Tătucu (1763-1851), Gheorghe Trailovici/Trăilă (1776-1842), Nicolae Tătucu (1814-1891), Nicolae Tătucu (1848-1903), Gheorghe Tătucu (1860-1943), Alexandru Dărăban (1914-1922), Ioan Urecheatu din Mehadia, Traian Nemoianu din Petnic, Octavian Trailovici, (1940-1975), Lazăr Magheți (1975-1977), Ioan Covaci (1978-1981), Ioan Albu (1982-1992), Ilie Caraibot (1992-2010), Ioan Borchescu (2010 -2018), Dan-Nicu Găină (2018 – prezent).

O şcoală primară este amintită, întâia dată, în 1808. Un cor  apare în 1883. Vizite canonice în trecut au fost următoarele: Episcopul Nicolae Popea la 20 mai 1891, Episcopul Iosif Traian Badescu la 2 octombrie 1924, Episcopul Vasile Lazarescu la 20 iulie 1937 când s-a făcut şi târnosirea bisericii, după mai bine de 100 de ani de când a fost terminată zidirea bisericii și a fost antesfințită de protopopul Stoica, în fine Episcopul Veniamin Nistor la 2 octombrie 1953. Locuitorii satului cu mic cu mare, îmbrăcați de sărbătoare în frumosul port național românesc și-au primit Episcopii cu evlavie dar și cu bucurie; convoiul arhieresc a fost primit de un banderiu de călăreți care i-a însoțit – la urmă – până în satul vecin.

Parohia în parteneriat cu școala, organizează periodic excursii la mănăstiri. De  Crăciun copiii colindă în biserică, după care li se împart daruri. Pentru nevoiașii și săracii din parohie se oferă cele necesare. În anul 2011 parohia a fost vizitată de Preasfinția Sa Lucian Mic, Episcop al Caransebeșului, oficiind Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.