26. Parohia Milcoveni cu filia Iam

Protopopiatul Moldova Nouă, Șematisme

Localitatea Milcoveni este situată în Valea Caraşului, la 24 km de Oraviţa, aproape de graniţa cu Serbia. Se învecinează la nord cu satul Ciortea, la sud cu Serbia, la vest cu satul Iam şi la est cu Berlişte. Până în anul 1947, satul Milcoveni era situat la o distanță de aproximativ 7 kilometri la sud față de poziția actuală. Satul Milcoveni este atestat documentar în 1362. Până în anul 1940 localitatea s-a numit Mircovăţ.

O biserică anterioară exista la anul 1794. Actuala biserică cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost construită între anii 1833-1835. Biserica a fost resfințită în 5 aprilie 2009 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului.

Biserica este construită în stil baroc, cu dimensiunile: 20,70 x 7 m, din piatră şi cărămidă, acoperită cu tablă galvanizată; bolta semicilindrică e din cărămidă, iconostasul de lemn, pardoseala din mozaic, turnul din cărămidă acoperit cu tablă galvanizată.

Biserica a fost pictată în 1837 şi în  1860, probabil de către D. Turcu, apoi de Filip Matei în 1903. Iconostasul aurit, de factură barocă, are icoane pictate pe pânză şi apoi aplicate. Ca urmare a deteriorării picturii sf. locaș, aceasta a fost restaurată în 2000 de către pictorul orăviţean Mihai Bofan, costurile lucrării fiind suportate exclusiv de către credincioşi.

Pe icoana Sfintei Treimi, situată chiar deasupra Uşilor Împărăteşti, este semnătura „Iosif Mateiu, pictor în Pesac, anul 1906”. Stranele vechi au fost realizate de fraţii Bosioc. Au pe spătare icoane, în număr de 20, pictate în ulei pe lemn. De asemenea, şi scaunele credincioşilor au pe spătare icoane pictate în acelaşi fel, reprezentând diferiti sfinţi (Sfântul Proroc Zaharia, Sfântul Chiriac, Sfânta Cuvioasă Paraschiva, Sf. Proroc, Înaintemergător şi Botezător Ioan). Unul dintre tetrapoade are o icoană pictată.

Filia „Înălțarea Domnului” – Iam

La o distanţă de circa 30 km de Oraviţa, la apus de Răcăjdia, localitatea Iam se află la graniţa cu Serbia, în apropierea localităţii Berlişte, de care aparţine, şi a localităţilor Vojvodina şi Coştei (azi Serbia), fiind capăt de drum şi pentru trenul Oraviţa-Iam. Toponimia localităţii vine de la sârbescul „jama” (groapă). Documentar, localitatea este pomenită în 1335, pe lista aşezărilor obligate la plata unor impozite, prin Diploma dată din Vişegrad, de către regele Carol. Sub dominaţie otomană, aşezarea ajunge prediu (cătun). Din însemnările lui Ştefan Almády reiese că, la 9 noiembrie 1691, poposind în localitate, acesta găseşte aici doar o pustă, dovadă că satul se depopulase, retrăgându-se din calea năvălitorilor.

În însemnările lui Marsigli, din 1690-1700, localitatea apare în districtul Palanca. În Conscripţia din 1717, Iamul înregistrează 43 de case. În secolul al XVIII-lea a fost localitate erarială, iar apoi este primită drept donaţie de către contele Ferdinand şi Ernö Bissingen, până la Unirea din 1918.

La puţin timp după 1918, Iamul este ocupat de armata sârbă şi rămâne sub ocupaţie până la 5 aprilie 1924 când, în urma unor rectificări de hotar, localitatea revine României. În 1926, în baza unui act de expropriere, emis de către comunitatea din Coştei (Iugoslavia), rămasă între graniţele statului iugoslav, Iamul a fost împroprietărit cu 450 iugăre de pământ arabil, între care 18 iugăre aparţinând fondului parohial al localităţii.

O biserica veche a fiinţat cu mult timp înaintea celei actuale, fapt ce se dovedeşte prin existenţa Sfintei Cruci din spatele Sfântului Altar cu numele vechilor preoţi ai Iamului. Biserica de piatră, având hramul Sf. Nicolae, a fost ridicată sub episcopul Ioan Gheorghevici în anul 1753, parohi fiind în acea perioadă Petru Popovici, Nicolae, Ioan Gruicici.

Iniţiativa zidirii noii biserici a fost luată în şedinţa Consiliului parohial din 4 august 1894, stabilindu-i-se dimensiunile şi anume: 21 m lungime, 8 m lăţime, iar construcţia urma să fie de zid. Biserica a fost terminată cu tot cu podoaba picturii în 1898. Renovarea exterioară s-a făcut în anul 2000.

Parohia Iam a fost centru de protopopiat în  1865, imediat după despărţirea ierarhică de episcopia sârbească de la Vârşe

ţ şi alipirea parohiilor ortodoxe-române la Episcopia Caransebeşului.

Biserica este construită  în stil baroc, cu dimensiunile 21,70×8 m, din piatră şi cărămidă, acoperită cu tablă; pardoseala e din gresie, turnul din cărămidă acoperit cu tablă galvanizată, iconostasul de zid. Are unele elemente inspirate din arhitectura bisericească apuseană, precum coloanele la exonartex.

Pictura bisericii a fost făcută în 1898 de pictorul Filip Matei din Bocşa, iar sculptura a fost realizată de renumitul sculptor din zonă, Nistor Bosioc. Inscripţia păstrată la intrare ne face cunoscut că vechea pictură a fost restaurată în anii 1951-1952 de către pictorul Toader Iulian din Arad, pe timpul păstoririi preotului Vasile Petru. Pictura a mai fost recondiţionată parţial în anul 2000. Pe spătarele a 18 scaune sunt pictate icoane în tempera.