25. Parohia Copăcele

,

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” (stil vechi) – ridicată în anul 1912.
categ. III rural; 80 familii cu 278 credincioşi.

 

Adresa bisericii: 327100 Copăcele, f.n.
Adresa casei parohiale: 327100 Copăcele, nr. 121A

 

Paroh: Preot iconom stavrofor IOAN IAREMCIUC

N: 17.06.1966 – Sighetu Marmației, jud. Maramureș
Hirotonit în anul 1996.
Paroh la Copăcele din anul 2000.

Tel: 0766301778;
E-mail: ioaniaremciuc@yahoo.com

 

 

Localitatea Copăcele a fost înființată în anul 1905, prin strămutarea unor locuitori din 27 de sate din Ucraina Subcarpatică (Seniverul de Sus, Rackvți etc.) aduși în zonă ca tăietori de lemne. Aceștia erau în majoritate ucraineni de religie greco-catolică. Satul de astăzi a fost odată proprietatea moșierului Veres Heinrich, care a parcelat moșia sa și a vândut-o locuitorilor. De asemenea, moșierul a donat 2 jugăre de pământ pe seama satului nou înființat, și anume: 1 jugăr pentru biserică și casa parohială și 1 jugăr pentru cimitir. O primă atestare documentară a aşezării sub numele Kopach (= Copaci, termen de origine dacică) datează din anul 1503. Un sătuc, având acelaşi nume Copaci, se va contopi în 1603 cu localitatea Vălişoara. De adăugat că un toponim denumit chiar Copăcele e legat de satul Calina. Din punct de vedere administrativ, localitatea Copăcele este comună din anul 1952, în componența acesteia intrând: Zorile, Ohaba Mâtnic și Ruginosu. Localitatea este așezată la o distanţă pe şosea de aproximativ 24 km Nord-Vest faţă de Caransebeş şi de aproximativ 34 km faţă de Lugoj. În anul 1967, preotul Ioan Gorcinschi nota că localitatea era formată din 265 de familii cu 928 suflete, majoritatea ucraineni. Localitatea este aşezată pe un loc deschis, respectiv pe platoul drept al Timişului, în vecinătatea localităților: Mâtnicu Mare la est, Ohaba Mâtnic la sud, Ruginosu la sud-est și Zorile la sud-vest. Locuitorii localității sunt oameni harnici care, datorită faptului că la Copăcele este pământ arabil puțin, pleacă la muncă în străinătate, iar cei care rămân se ocupă cu pomicultura, agricultura și creșterea vitelor.

În localitate s-a construit prima biserică pentru confesiunea greco-catolică în anul 1912, de către meșterul Teslevici Teodor, din localitatea Pădureni, jud.Timiș, pe cheltuiala credincioșilor. În ultimii ani parohia a prins viață, astfel realizându-se unele obiective precum: ridicarea unei case parohiale noi: 2000-2006, realizarea instalației de încălzire centrală a bisericii şi a casei-2008, înlocuirea geamurilor vechi ale bisericii cu geamuri  termopan – 2010, refacerea Sfintei Mese și placarea cu gresie – 2010, acoperirea cu tablă a bisericii şi turlei – 2010. În urma lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii, aceasta a fost sfinţită de către Preasfinţia Sa Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, ocazie cu care i s-a conferit preotului paroh Ioan Iaremciuc distincţia de iconom. Actualmente, se lucrează la recondiționarea ansamblului pictural de pe iconostas, de către doamna Mariana Rosoha.

Construcția în formă de navă, fără abside, cu turla aşezată pe pridvor, a fost realizată din lemn de brad, adus de la Poiana Mărului. Dimensiunile bisericii sunt: 21 m lungime, 9 m lăţime şi 13 m înălţime. În turlă se află trei clopote, cel mare de 350 kg şi două de 150 kg, turnate la Uzinele Reşiţa, donaţie a familiei Hasineţ din localitate. Biserica a fost binecuvântată iniţial de un călugăr de la Prislop, care venea la sărbătorile mari să facă serviciile religioase. Iconostasul bisericii, datând din anul 1826, piesa cea mai veche și mai valoroasă a ei, este de proveniență ucraineană, mai exact din localitatea Rackvți, fiind donat de credincioșii ucraineni confraților lor strămutați în România. La început, toți locuitorii au fost de confesiune greco-catolică. Abia în 1919, câteva familii au trecut la Ortodoxie, lucru ce a impus ridicarea unei biserici pentru ei. În anul 1934, credincioșii ortodocși cumpără o casă din Tincova, din care își construiesc o biserică aparte, așezată pe culmea dinspre localitatea Mâtnicu Mare, loc ce astăzi este străjuit de o cruce din metal, care aminteşte de strădania credincioșilor ortodocși din acele vremi pentru Biserica străbună. În 1939, statul oferă un ajutor pentru construcția unei biserici ortodoxe, ajutor în valoare de 300.000 lei. Construcția începe în anul 1940, dar datorită celui de al Doilea Război Mondial și a greutăților vremii, construcția este întreruptă. Abia când, în 1948, restul credincioșilor greco-catolici trec cu toții la Ortodoxie, se pune problema reînceperii construcției. Dar pentru că vechea biserică era în stare bună și pentru că fusese ridicată pe cheltuiala și  munca tuturor credincioșilor, s-a convenit ca în aceasta să se săvârșească serviciile religioase. Cât privește clădirea bisericii ortodoxe ridicată în anul 1934, pentru că necesita reparații costisitoare, aceasta este demolată în 1950, iar materialele  folosite pentru construirea unei părți din şcoală. Actualmente, serviciul divin public se oficiază în  clădirea bisericii ridicate în anul 1912, după ritualul ortodox pe stil vechi, în limba ucraineană. Biserica nu are pictură.

Conform matricolelor și tradiției, preoții care au slujit în ritul greco-catolic au fost: Vasile Deciu (1920-1926), Coloman Sextius (1926-1948), Aurel Grozescu (1933), Iosif Crescesen (1933-1949), Vladimir Marina (1938-1939), Ioan Matei (1940), Vladimir Slabei (1940), Iosif Gorcinschi (1948). Preoții care au slujit în ritul ortodox: ieromonahul Dositei Popovici (1931-1936), Ioan Marian (1937-1942), Iova Drăghina (1942-1943), Gheorghe Cornean (1943-1950), ierom. Irineu Hoban (1943-1944), Ilarion Jucovschi (1944), Constantin Rusu (1944-1945), Ioan Barbăroșie (1946-1948), Anania Bohatereș (1950), Ioan Gorcinschi (1950-1973), Sauciur Mihai (1973-1979), Gaica Alexandru (1979-1984), Mazur Teodor (1994-1996), Daniel Holovciuc (1996-1997), Florin Vaghiunic (1997-2000), Ioan Iaremciuc (2000 până în prezent).

În localitate funcţionează un cor laic mixt încă din anul 1955, condus până în zilele noastre de venerabilul profesor Liber Ioan din localitate. Corul are în repertoriu melodii ucrainene, laice şi religioase, reprezentând localitatea la diverse manifestări culturale. În anul 2002, localitatea a organizat prima ediţie a Festivalului Etniilor din România, la care au participat numeroase coruri cu specific etnic din tot cuprinsul ţării. În anul 2006, la inițiativa Uniunii Ucrainenilor, s-a ridicat un muzeu al etniei ucrainene, care adăposteşte diverse obiecte de mobilier, îmbrăcăminte şi artizanat, specifice locuitorilor localităţii Copăcele. Localitatea nu are un monument închinat eroilor celor două războaie mondiale, însă la Praznicul Înălţării Domnului, aceştia sunt pomeniţi în mijlocul cimitirului, prin participarea întregii comunităţi. La iniţiativa actualului preot paroh, în anul 2013, în curtea bisericii a fost aşezată o troiţă sculptată în lemn, sfinţită de Preasfinţia Sa Dr. Lucian al Caransebeşului.

În anul 2010, demnă de menţionat este apariţia monografiei localităţii Copăcele, autori profesorii Câmpeanu Petru şi Câmpeanu Ioan din localitate. În parohie se desfăşoară, pe lângă serviciile religioase şi diverse activităţi pentru sprijinirea persoanelor vârstnice, dar şi cateheze în limba ucraineană. De asemenea, corul localităţii păstrează  tradiţia colindului la sărbătorile de iarnă.