29. Parohia Glimboca

,

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – ridicată în anul 1794.
categ. I rural A; 329 familii cu 1227 credincioşi.


Adresa bisericii: 327220 Glimboca, nr. 163.
Adresa casei parohiale: 327220 Glimboca, nr. 263.


Paroh: Pr. iconom stavrofor SORIN-GHEORGHE MÎȚU

N: 24.04.1970 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 1996.
Paroh la Glimboca din anul 2008.

Tel.: 0721227133; 0786133400;
E-mail: geomitus@gmail.com

 

 

Parohia este situată în comuna Glimboca, la 14 km de Caransebeș, pe valea râului Bistra, în direcția capitalei fostei Dacii, Sarmizegetusa (45 km). Etimologic, denumirea aşezării are o origine vechi-slavă. La început, nucleul satului Glimboca de Jos a fost pe locul actualului cimitir, apoi în perioada 1794–1810 satul s-a extins mult, vatra  stabilindu-se unde se găseşte în prezent. Localitatea a făcut parte din Regimentul de graniţă, compania a 12-a.

Biserica veche a aparținut satului bătrân Novaci sau Glimboca de Sus. Ea a fost construită din lemn prin 1725 și acoperită cu șindrilă. După mutarea satului în locul de astăzi, biserica de lemn a fost adusă pe locul cimitirului nou unde a funcționat până 1794, când s-a încheiat zidirea bisericii actuale, din piatră și cărămidă, situată cu aproximativ 200 m spre răsărit. Atunci biserica cea veche de lemn s-a donat satului Mal care nu avea biserică. Ulterior, când mălănii au purces la zidirea unei biserici noi, s-a folosit și lemnul bisericii de la Glimboca, ca material de construcție. Locul unde a fost biserica veche a satului bătrân, în dreapta râului Bistra, s-a marcat cu o troiță de lemn, care a fost înlocuită în 1984 cu una nouă, din mozaic și beton. Biserica actuală este zidită între anii 1790-1794, în stil baroc, din piatră și cărămidă arsă. Prima restaurare a bisericii din Glimboca are loc în 1862. A doua reparație a bisericii s-a făcut la 1911. Astfel a fost înlocuit iconostasul de cărămidă cu unul din lemn sculptat și aurit, s-a făcut corul din turn, cu grilaj despărțitor din fier forjat, s-a pavat cu marmură treapta altarului, s-au realizat strănile din lemn sculptat, jețurile din biserică și ușile de la intrare. S-a pictat interiorul bisericii și exteriorul ei. Suma lucrării s-a ridicat la 14 000 de coroane. Sfințirea bisericii a fost făcută de Dr. Miron Cristea, episcopul Caransebeșului, viitorul patriarh. O a treia restaurare a avut loc în iulie – septembrie, anul 1951, constând în spălarea picturii și zugrăvirea în interiorul bisericii de pictorul academic Petru Lazăr, originar din Zlagna și domiciliat în Caransebeș. Această lucrare a costat 300 000 lei. În anii 1968-1970 are loc o amplă lucrare de mărire a bisericii pe linia altarului cu încă 5,60 m, după o insistență de doi ani pentru obținerea autorizației de construcție din partea Departamentului Cultelor. Părintele Pavel Luca începe lucrările de consolidare a fundației la 2 m adâncime și 1 m lățime, prin bolți de rezistență din beton armat. Urmează reînnoirea acoperișului, începând cu lemnăria și continuând cu învelitoarea de tablă zincată. La exterior curtea bisericii se împrejmuiește cu gard din fier forjat iar în față se înalță o troiță pictată în frescă cu acoperiș din tablă zincată. Sfințirea a avut loc pe 8 noiembrie 1970 prin Dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. O ultimă lucrare de reparație a bisericii s-a făcut în  2011-2012 sub coordonarea preotului Sorin Gheorghe Mîțu și cu ajutorul credincioșilor și al autorităților locale. Aceasta a constat în  schimbarea învelitoarei la acoperiș și turnuri cu tablă de cupru, în izolarea fonică și ambientală cu ferestre termopan. S-a rezidit și placat cu marmură Sfânta Masă și altarul, asigurându-se și o ușă de urgență antiincendiu și utilități antiefracție. S-a introdus automatizarea clopotelor și iluminatul nocturn al fațadei. Binecuvântarea s-a făcut de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului în Duminica a III-a din Postul Mare, 2012. Casa parohială se găsește la 300 m de biserică, spre Oțelu-Roșu, la strada principală. În anii 1989-1995, pr. Nicolae Rădulescu, cu sprijinul enoriașilor, demolează casa cea veche și construiește actuala casa parohială. În 2008-2010, pr. Sorin Gheorghe Mîțu renovează cu ajutorul Consiliului și Comitetului Parohial, interiorul și exteriorul casei parohiale ca și o parte din acoperiș. Casa corului s-a construit în curtea bisericii, în anul 1985, și s-a amenajat pentru repetițiile corului, pentru întâlnirile cu tinerii și copiii și pentru adunările Oastei Domnului.

Biserica este construită în stil baroc din piatră și din cărămidă. Dimensiunile bisericii sunt 23 x 7,60 x 6,20 m. Pictura interioară, peste 750 m2 și cele 80 de medalioane de la exterior sunt executate în tehnica frescă, în stil neobizantin, de maestrul Iosif M. Vasu din București. În anii următori, până în 1987, s-au adăugat 45 de icoane în mozaic de Murano la exteriorul bisericii. În anii 1995-1997, în timpul păstoririi preotului Nicolae Rădulescu, au loc schimbări în arhitectura bisericii prin adăugarea a două turnuri mai mici și a pridvorului cu pictură în frescă la intrarea dinspre apus. De asemenea s-a continuat împodobirea cu icoane din mozaic de Murano la exterior și ambientarea climatică a interiorului bisericii.

Șirul preoților: Oprișa (1493), Moise (1745-1751), Constantin Duca (1757), Atanasie Mihailovici/Mihăilă (1794-1808), Ioan Ghiaur (1794-1810), Damaschin Ianovici (1810), Petru Iancovici sau Iancu (1809-1833), Constantin Iancovici (1811-1812), Ilia Popovici (1813-1815), Ilie Gavrilă (1816-1833), Gheorghe Pascu (1833-1852), Nicolae Moisescu (1848), Ioan Popovici (1852), Mihail Trandafir (1852-1858), Gheorghe Bogoievici sau Bogoiu (1858-1866), Mihai (1866-1870), Adam Musta (1870-1882), Antoniu Anghel (1882-1883), Ferdinand Musta (1871), Iuliu Musta (1882-1932), Virgil Musta (1911-1914), Gheorghe Frățilă (1914-1936), Pavel Luca (1943-1988), Lazăr Magheți (1950-1953), Nicolae Rădulescu (1989-2008) și Sorin Gheorghe Mîțu (2008  – prezent).

Un cor apare în 1904. Începând cu anul 2000, preocuparea părintelui Nicolae Rădulescu se extinde în sectorul social-filantropic prin asigurarea unui parteneriat cu organizația Crucea Roșie din San Marino și, cu binecuvântarea PS. Laurențiu Streza, Episcop al Caransebeșului, viitorul Mitropolit al Ardealului, se pun bazele așezământului social-monahal Sfânta Treime, cu biserică și casă de bătrâni. Astfel, amplasamentul edificiului este chiar pe locul bisericii vechi a Satului Bătrân din Valea Glimbocii, unde parohienii și ctitorii au ridicat actualul complex social. Oastea Domnului – societate religioasă, înființată de pr. Gheorghe Frățilă în 1931 și până la 1941 număra 200 de membri. Activitatea sa consta în trezirea sentimentului religios, moral, de atașament față de Biserică. Serbarea Oastei Domnului este în fiecare an în Dumineca a III-a din Postul Mare, a Crucii. Școala din Glimboca datează din 1774, fiind construită din lemn. Actuala școală cu etaj este rodul ostenelilor pr. Gheorghe Frățilă și se ridică între anii 1926-1928, purtându-i numele. Se învăța la început cu 4 clase, iar din 1948 cu 7 clase. Căminul cultural datează din anul 1918, sub denumirea de Casa Națională, înființat de acelaşi pr. Gheorghe Frățilă. Centrul atenției este focalizat pe echipa de călușari care organizau reprezentații de un farmec aparte. Mai exista o bibliotecă populară, secția biblică, secția antialcoolică și de ajutor a bolnavilor. În anul 1920 se zidește o clădire nouă numită Casa Culturală. Însă aceasta va fi demolată în anul 1952 și se construiește Sfatul Popular, care dedică aripa dreaptă spre a servi ca și cămin cultural. În prezent, începând cu anul 2010, Căminul Cultural a devenit o sală multimedia după standarde europene, grație spiritului organizatoric al primarului Crâsnic Petru Novac.

Se desfășoară periodic pelerinaje, excursii cu tinerii și credincioșii. S-a implementat proiectul Hristos împărtășit copiilor și s-a încheiat un parteneriat viabil cu Școala Gimnazială Gheorghe Frățilă din loc. Se răspunde în mod constant acțiunilor pastoral-misionare și culturale proiectate de Centrul Eparhial. Numărul parohienilor este de 1253 suflete.