Adresa casei parohiale: 327320 Rusca Montană, nr. 390
Paroh: Preot iconom stavrofor SORIN-ADRIAN TOMAN: 23.05.1972 – Hunedoara, jud. Hunedoara
Hirotonit în anul 1996.
Paroh la Rusca Montană din anul 1997.
Tel.: 0355404461; 0745658692;
E-mail: tomasorin4@yahoo.com
Resursele solului şi subsolului au imprimat comunei Rusca Montană o dezvoltare economică şi socială încă de timpuriu. În secolele XVIII-XIX, în această parte a ţării apar ateliere manufacturiere, furnale, turnătorii, deschizându-se o serie de noi mine ce exploatau bogățiile solului. Astfel, în anul 1842, la o expoziţie industrială imperială, Societatea Minieră din Rusca Montană a lui Maderspach Karoly a prezentat email verde şi roşu cernut şi piese din fontă. Aceste exponate de la Rusca Montană au fost foarte apreciate de Curtea imperială de la Viena. Un zăcământ foarte căutat şi apreciat pe piaţa internă şi externă este şi marmura de Ruschiţa. Vegetaţia forestieră a Munţilor Poiana Ruscăi constituie o bogăţie deosebită pentru comună. Deşi evenimentele istorice majore care au marcat secolele al XIX-lea şi al XX-lea şi-au pus amprenta pregnant pe localitatea Rusca Montană, interesul pentru trecutul şi prezentul localităţii rămâne ridicat. Numeroasele schimbări ale structurii economice au generat afluxuri şi refluxuri demografice, astfel că astăzi o mare parte din cetăţenii comunei trăiesc în alte localităţi sau dincolo de hotarele ţării. Comuna Rusca Montană, cu satul aparţinător Ruschiţa, aparţine judeţului Caraş-Severin, fiind situată la poalele Munţilor Poiana Ruscăi, pe ambele părţi ale râului Bistricioara, ce izvorăşte de sub Vârful Padeş şi are ca afluent principal râul Şoimul. Localitatea se învecinează cu judeţul Hunedoara (Vadu Dobrii, Meria, Poiana Răchiţelii, Lunca Cernii) şi cu judeţul Timiş (Luncani, Coşava, Nădrag). În partea de V-NV zona este mărginită de o culme aproape continuă prin Valea Pleşului, Culmea Nădragului, care câştigă constant în altitudine până în Vârful Padeş (1374 m). În partea de N se individualizează o altă creastă orientată spre V-E şi reprezentată prin culmile Padeş-Moşiuţa-Rusca, cu înălţimi cuprinse între 1180-1350 m. Denumirea comunei Rusca Montană provine de la munţii Poiana Ruscăi, prin Rusca înţelegându-se ,,satul de sub munte”. Rusca Montană a luat fiinţă la început sub formă de colonie. În Imperiul austro-ungar, localităţii i se spunea Ruskabanya sau Rusckberg Krassosorny, cu cătunul Ruszkicza (Ruschiţa). Înainte de a începe exploatarea minieră şi a pădurilor, această regiune era nelocuită, pe aceste locuri aflându-se o pădure seculară. Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea au fost aduşi aici colonişti pentru exploatările miniere şi forestiere. Aceştia proveneau din Dognecea, Oraviţa, Anina, Sasca Montană, Moldova Nouă, precum şi din Ungaria, Boemia, Austria şi Italia. Datorită exploatării minereurilor de fier, argint, plumb, zinc, precum şi a marmurei şi a pădurilor, sigur că aici a existat o organizare corespunzătoare. Singurul document ce atestă existenţa localității este Antimisul descoperit aici şi care se găseşte în prezent la Muzeul Mitropoliei Banatului. Pe el se află următoarea inscripţie: ,,S-a sfinţit acest Antimis în anul 1786 şi s-a dat pentru satul Russberg-Rusca Montană, de către Episcopul Vârşeţului, Iosif Ioanoviciu Şacabent”. Acest lucru ne face să credem că dacă viaţa religioasă a românilor de aici a fost aşa de organizată în acel timp, înseamnă că aşezarea datează tot din jurul acestei date.
Biserica actuală s-a zidit între anii 1854-1858, în timpul preotului Nicolae Velovan, cu contribuţia credincioşilor. Cu ocazia renovării turlei bisericii şi acoperirea acesteia cu tablă de cupru (1912), în interiorul crucii de pe turla bisericii s-a găsit un document în care se menţiona: ,,Ridicatu-s-a această Sf. Cruce în zilele împăratului Franz Iozef , Excelenţei Sale Andreiu Baron de Şaguna, ilustrului Episcop Ioan Popazu şi a comitetului parohial condus de parohul Nicolae Velovan”.
Biserica este zidită din cărămidă arsă, acoperişul e din tablă de aluminiu, iar turnul acoperit cu tablă de cupru. Biserica, cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, este construită în stil baroc simplu, având 22 m lungime, 8 m lăţime şi 9 m înălţime. Turnul are 30 m. Iconostasul este din lemn, cu icoane portative aplicate.
Pictura a fost executată de către Nicolae Popovici în anul 1913. Biserica a fost sfinţită de către episcopul Vasile Lăzărescu la data de 19 septembrie 1937, în timpul preotului Ştefan Bololoi.
Șirul preoților: Atanasie Popovici din Voislova o administrează în anii 1813-1825; Nicolae Ianoşel (1825-1836), Zaharia Botoş (1836-1851), Nicolae Velovan (1852-1903), Ioan Velovan (1903-1914), Ioan Imbroane (1914-1923), Valeriu Suru (1925-1927), Iosif Drăgoi (1927-1929), Ştefan Bololoi (1929-1940), Pavel Luca (1940-1943), Gheorghe Adam (1943), Alexandru Ursache (1943-1982), Doinel Puiu Mărgineanu (1982-1997), Toma Sorin Adrian (1997 – până în prezent). De reţinut că pr. Nicolae Velovan a fost tatăl renumitului pedagog Ştefan Velovan (1852-1932).
Prima şcoală confesională apare în anul 1804. În anul 1937 la Rusca Montană se înfiinţează Societatea ,,Sf.Gheorghe”, membrii acestei societăţi continuând activitatea începută de Ştefan Velovan şi notarul Ion Hanzu. Ea a izvorât din grija Bisericii de a supraveghea tineretul şi de a creşte nişte oameni demni pentru societatea de mâine. Odată cu dispariţia fizică a acestor personalităţi, la Rusca Montană a dispărut ceva din cântecul, arta şi tradiţiile acestor meleaguri bănăţene. În decursul timpului, la Rusca Montană exista o viaţă culturală destul de bogată. Aici se organizau serate muzicale cu participarea tuturor intelectualilor de pe Valea Bistrei. În anul 1902 a luat fiinţă corul bisericesc, iar în 1926 a fost creat Cercul Cultural Bănăţean şi Reuniunea de Cetire şi Cântare, toate la iniţiativa profesorului Ştefan Velovan. Locuitorii din Rusca Montană au dorit să intre în rând cu lumea în anul 1895, aşa cum reiese din textul concursului publicat pentru încadrarea dascălilor la şcoala de aici: ,,preferaţii vor fi aceia care vor fi demni a introduce şi cor de cântări”.Grija organizării şi conducerii au avut-o profesorul Ştefan Velovan, învăţătorii Simion Botescu, Gheorghe Dobreanu, Ion Roiescu şi notarul Ion Hanzu.
Parohia organizează ocazional pelerinaje la mănăstirile din Banat, iar în posturile mari de peste an, seri catehetice.