46. Parohia Secăşeni administrată de Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Govândari – Reşiţa

,

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Secăşeni – ridicată în anul 1664;
categ. III rural A; 38 familii cu 70 credincioşi; 

Adresa bisericii: 327397 Secăşeni f.n., comuna Ticvaniu Mare
Adresa casei parohiale: 327397 Secăşeni nr. 230, comuna Ticvaniu Mare


Paroh: VACANT
 


Administrator: Pr. EMIL-SERGIU VARGA 
N. 02.03.1983 – Reșița, jud. Caraș-Severin;
Hirotonit în anul 2007.
Preot la Reșița din anul 2007.
Tel.: 0723752172;
Email: emilsergiuvarga@gmail.com
 

 

La 20 km de Oraviţa se află Parohia Secășeni. Localitatea este situată între Oraviţa şi Reşiţa. Secăşeni este un sat de deal, aşezat între râul Caraş şi Munţii Dognecei şi traversat de pârâul Dognecea. Este atestat documentar în 1340. Din anul 1948 satul „Săcăş” se numeşte Secăşeni şi aparţine comunei Ticvaniu Mare.

Vechea biserică de lemn data din 1745. Biserica actuală este situată în mijlocul satului. Este zidită în stilul baroc provincial, cu un singur turn. Hramul bisericii a fost şi este ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica s-a construit după unii autori între anii 1664-1668, după alţii în 1848. În decursul timpului biserica a suportat mai multe reparaţii, fiind resfinţită în 1792 de episcopul Iosif Ioanovici Şakabent. Referitor la această resfinţire, preotul Puia Dănilă a pomenit în însemnările sale de o icoană a ,,Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu inscripţia „1792”, cel mai probabil anul sfinţirii locaşului de cult de către episcopul sârb amintit mai sus. Cea mai complexă operă de restaurare de după 1846, anul când biserica a fost acoperită cu şindrilă vopsită, s-a făcut în anul 1937, când s-a mărit pronaosul, prelungindu-se zidurile de sud şi de nord până la înălţimea stâlpilor de vest ai turnului. După aceste modificări necesare consolidării edificiului, locaşul actual are formă de navă dreptunghiulară, cu absidă semicirculară în dreptul altarului spre răsărit. Zidurile bisericii sunt construite din piatră şi cărămidă arsă, aşezate în mod neregulat şi au grosimea de 1 m. În urma amplei restaurări din 1937, lungimea totală a bisericii în interior a ajuns să aibă 21 m, iar lăţimea de 7 m. Locaşul de cult are şi două intrări laterale, pentru bărbaţi pe latura de nord, iar pentru femei pe latura de vest. Iconostasul a fost zidit cu piatră, având o lăţime de aproximativ o jumătate de metru. Turnul bisericii este patrulater, având latura de 4,80 m  și este aşezat pe latura de vest a bisericii, sprijinindu-se pe o bază pătrată; acoperişul în prezent este de tablă făcut în două „ape”, iar partea superioară a turnului păstrează forme baroce ondulate (tipul „bulbului de ceapă”), fiind şi aceasta acoperită  cu tablă. La interior, iconostasul cuprinde o veche pictură în frescă, cu registrul Sfinţilor Apostoli încadrând Sfânta Treime. În anul 1927, pictura bisericii a fost „spălată” de pictorul Nicolae Marişescu din Bocşa Montană. Dacă vreme de generaţii s-a crezut că doar catapeteasma mai păstrează fragmente din vechea frescă iniţială, în urma unor recente lucrări de restaurare demarate de preotul paroh, sub actuala tencuială s-a descoperit o pictură bogată, inedită prin compoziţie, cel mai probabil, opera unor pictori bisericeşti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Locaşul de cult a cunoscut mai multe reparaţii importante şi în anii 1959, 1973, 2000, 2010 şi 2012. Cea mai ilustră figură clericală din şirul lung de preoţi care au slujit în biserica din Secăşeni a fost desigur istoriograful Nicolae Tincu Velia (1814-1867),  prieten cu Andrei Şaguna, Eftimie Murgu şi Damaschin Bojincă; s-a bucurat de un mare prestigiu intelectual şi moral printre românii bănăţeni, care l-ar fi dorit episcop al Caransebeşului.

Biserica este zidită în întregime din piatră, având ziduri groase de 1,5 m. Bolta este din cărămidă arsă, turnul şi acoperişul sunt acoperite cu şindrilă şi tablă zincată, sf. lăcaș având următoarele dimensiuni: 25 x 8 x 6 m.

Biserica nu este pictată; are pictură doar pe registrul superior al iconostasului de zid, realizată probabil de Ștefan Popovici în 1823.