46. Parohia Secăşeni cu filia Calina

,

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Secăşeni – ridicată în anul 1664; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Calina – ridicată în anul 1780

categ. III rural; 42 familii cu 76 credincioşi; 31 familii cu 62 credincioşi (filie)

 

Adresa bisericii: 327397 Secăşeni f.n., comuna Ticvaniu Mare
Adresa casei parohiale: 327397 Secăşeni nr. 230, comuna Ticvaniu Mare

 

Paroh: Preot IONUȚ PUIU
N.: 04.03.1983 – Onești, jud. Bacău
Hirotonit în anul 2018.
Preot la Secășeni din anul 2018.
Tel.: 0720715821;
E-mail: ipuiu31@yahoo.ro
Istoricul Parohiei

La 20 km de Oraviţa se află Parohia Secășeni. Localitatea este situată între Oraviţa şi Reşiţa. Secăşeni este un sat de deal, aşezat între râul Caraş şi Munţii Dognecei şi traversat de pârâul Dognecea. Este atestat documentar în 1340. Din anul 1948 satul „Săcăş” se numeşte Secăşeni şi aparţine comunei Ticvaniu Mare.

Vechea biserică de lemn data din 1745. Biserica actuală este situată în mijlocul satului. Este zidită în stilul baroc provincial, cu un singur turn. Hramul bisericii a fost şi este ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica s-a construit după unii autori între anii 1664-1668, după alţii în 1848. În decursul timpului biserica a suportat mai multe reparaţii, fiind resfinţită în 1792 de episcopul Iosif Ioanovici Şakabent. Referitor la această resfinţire, preotul Puia Dănilă a pomenit în însemnările sale de o icoană a ,,Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu inscripţia „1792”, cel mai probabil anul sfinţirii locaşului de cult de către episcopul sârb amintit mai sus. Cea mai complexă operă de restaurare de după 1846, anul când biserica a fost acoperită cu şindrilă vopsită, s-a făcut în anul 1937, când s-a mărit pronaosul, prelungindu-se zidurile de sud şi de nord până la înălţimea stâlpilor de vest ai turnului. După aceste modificări necesare consolidării edificiului, locaşul actual are formă de navă dreptunghiulară, cu absidă semicirculară în dreptul altarului spre răsărit. Zidurile bisericii sunt construite din piatră şi cărămidă arsă, aşezate în mod neregulat şi au grosimea de 1 m. În urma amplei restaurări din 1937, lungimea totală a bisericii în interior a ajuns să aibă 21 m, iar lăţimea de 7 m. Locaşul de cult are şi două intrări laterale, pentru bărbaţi pe latura de nord, iar pentru femei pe latura de vest. Iconostasul a fost zidit cu piatră, având o lăţime de aproximativ o jumătate de metru. Turnul bisericii este patrulater, având latura de 4,80 m  și este aşezat pe latura de vest a bisericii, sprijinindu-se pe o bază pătrată; acoperişul în prezent este de tablă făcut în două „ape”, iar partea superioară a turnului păstrează forme baroce ondulate (tipul „bulbului de ceapă”), fiind şi aceasta acoperită  cu tablă. La interior, iconostasul cuprinde o veche pictură în frescă, cu registrul Sfinţilor Apostoli încadrând Sfânta Treime. În anul 1927, pictura bisericii a fost „spălată” de pictorul Nicolae Marişescu din Bocşa Montană. Dacă vreme de generaţii s-a crezut că doar catapeteasma mai păstrează fragmente din vechea frescă iniţială, în urma unor recente lucrări de restaurare demarate de preotul paroh, sub actuala tencuială s-a descoperit o pictură bogată, inedită prin compoziţie, cel mai probabil, opera unor pictori bisericeşti din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Locaşul de cult a cunoscut mai multe reparaţii importante şi în anii 1959, 1973, 2000, 2010 şi 2012. Cea mai ilustră figură clericală din şirul lung de preoţi care au slujit în biserica din Secăşeni a fost desigur istoriograful Nicolae Tincu Velia (1814-1867),  prieten cu Andrei Şaguna, Eftimie Murgu şi Damaschin Bojincă; s-a bucurat de un mare prestigiu intelectual şi moral printre românii bănăţeni, care l-ar fi dorit episcop al Caransebeşului.

Biserica este zidită în întregime din piatră, având ziduri groase de 1,5 m. Bolta este din cărămidă arsă, turnul şi acoperişul sunt acoperite cu şindrilă şi tablă zincată, sf. lăcaș având următoarele dimensiuni: 25 x 8 x 6 m.

Biserica nu este pictată; are pictură doar pe registrul superior al iconostasului de zid, realizată probabil de Ștefan Popovici în 1823.

 

 Filia  Calina

La 30 km de Oraviţa este Calina, localitate ce este situată între Dognecea şi Secăşeni. Calina este un sat de deal, aşezat în Munţii Dognecei. Prima atestare documentară datează din 1368. Alte documente care să vorbească despre localitate nu se mai găsesc până la 1690-1700, când este amintită din nou ca localitate care aparţinea de districtul Vârşeţ. Apoi, în secolul al XVIII-lea, a fost proprietate a fiscului, iar din 1855 trece în proprietatea Societăţii de Căi Ferate Austro-Ungare, direcţiunea Dognecea. Calina, deşi numără azi doar 50 de familii (110 locuitori), păstrează cele mai vechi tradiţii din Banat. Numele locuitorilor satului, precum: Boru, Vic, Dia, Ghilă, Hersia dezvăluie dăinuirea  acestei aşezări, precum şi originile mult mai timpurii ale ei. Denumită Perenna-Premier, apa de Calina se situează între primele 10 din cele mai bune ape minerale naturale necarbogazoase la nivel mondial. Lucru pe care că l-au aflat chiar şi contesele de la Viena, care veneau să se relaxeze prin împrejurimi acum aproape 150 de ani, lucru afirmat chiar de către Costică Gruiescu, un cunoscător al locurilor şi fiu al satului.

Biserica a fost construită inițial la Ciudanovița. De acolo a fost dusă la Greoni pentru ca, prin 1780, să ajungă la Calina. Oamenii din partea locului nu și-au permis mai mult, ei neocupându-se cu mineritul, ci cu tăiatul lemnelor și cu creșterea animalelor. Lemnele le vindeau la Cacova (Grădinari). A existat în biserică și o colecție de cărți scrise cu litere chirilice. Chivotul datează din 1892, fiind pictat de pictorul N. Hașca și donat de familia Tudor Drugărin. Icoanele de pe iconostas au fost pictate de Mihai Mustață, un pictor profesionist născut chiar la Calina. Pe scaunele împărătești, plăcuțe metalice cu nume precum Vuc, Boru, Putnic, Trifu, Mustață. Din cele trei clopote funcționează două.

Sistemul constructiv folosit pentru edificarea bisericii, întâlnit și la alte biserici bănățene este cunoscut sub numele de „Fachwerk” (sistemul în paiantă sau în grai popular sistemul „în căței”). Sistemul „în căței” derivă din sistemul Blockbau, doar că, spre deosebire de acesta din urmă, se intercalează de-a lungul peretelui stâlpi verticali denumiți căței sau stobori (denumire utilizată în câmpia bănățeană). Cățeii se fixează jos în talpă și sus în cunună prin „limbi” (sau „mucuri”) croite cu securea; ei sunt prevăzuți cu șănțulețe laterale făcute cu dalta în care se introduceau capetele bârnelor orizontale care acum erau mult mai scurte. Bisericile construite după acest sistem aveau pereții exteriori acoperiți cu lipituri de pământ amestecat cu pleavă şi paie tocate, rezolvându-se astfel una dintre deficiențele bisericilor de lemn, și anume cea a frigului în sezonul rece; acest procedeu constructiv a permis mărirea considerabilă a spațiului interior al bisericilor. Acest sistem de construcție a fost inventat din nevoia de a economisi lemnul. Sistemul „în căței” a fost adoptat în Banat probabil pe la începutul secolului al XVIII-lea atunci când lemnul de construcție a devenit din ce în ce mai rar și mai scump. În bisericile de lemn din Banatul montan se păstrează un număr considerabil de icoane pictate pe sticlă; suportul picturii – sticla – era furnizat de către cele două manufacturi de prelucrare a sticlei („glăjării“) de la Tomești (așezare situată pe valea Begheiului, jud. Timiș) și cea de la Calina (jud. Caraș-Severin), care funcționau la începutul secolului al XVIII-lea. În biserica din Calina se păstrează și câteva icoane pictate pe tablă.