49. Parohia Ticvaniu Mare

,

Biserica „Învierea Domnului” Ticvaniu Mare – ridicată în anul 1947

categ. II rural B; 171 familii cu 325 credincioşi;

 

Adresa bisericii: 327395 Ticvaniu Mare, f.n.
Adresa casei parohiale: 327395 Ticvaniu Mare, nr. 372

 

Paroh: Pr. ALEXANDRU-SIMION BUBĂ
N.: 03.04.1995 – Arad, jud. Arad
Hirotonit în anul 2018.
Preot la Ticvaniu Mare din anul 2018.
Tel.: 0765623283;
E-mail: alexandrusimeon@yahoo.com
Istoricul Parohiei

Numele este atestat documentar din 1437, într-un document emis de vicecomitele de Caraş în care se aminteşte un anume Petru Tygwan. Într-un alt document din 1555 se menţionează existenţa unei localități cu numele Thykwo. Vechiul Ticvan era amplasat pe locul numit Valea satului, unde cercetările arheologice au scos la iveală rămăşiţe de locuire. Această localitate a existat în timpul ocupaţiei turceşti, pentru că Marsigli, în însemnările sale din 1690-1700, o menţionează cu numele Tikvan, în districtul Vârşeţului. După cucerirea Banatului, apare în conscripţia austriacă din 1717 cu numele Dikvan, în districtul Vârşeţului, având 122 de case. Pe harta contelui Mercy din 1723 apare pentru prima dată denumirea Mali Dikvan (Ticvaniul Mic), în plasa Răcăjdia, districtul Palanca Nouă. Cel mai probabil, în această perioadă caracterizată de reorganizări şi ample colonizări, s-a înfiinţat noua aşezare, pe malul stâng al Caraşului. Ticvaniu Mare s-a conturat ca localitate separată pe malul drept, ambele sate fiind regularizate. În Evul Mediu exista un singur sat cu numele Ticvaniu, amplasat pe malul râului Caraş. Fiind o vale roditoare, aici se practica legumicultura. Din punct de vedere geografic localitatea este situată în sud-vestul județului Caraș-Severin, pe drumul județean (DJ) 581, ce leagă localitățile Reșița, reședința județului, de Grădinari.

Anterior actualei biserici, se găsea o biserică de lemn (din 1712, sau din 1743) care în 1786 e donată satului Moniom. Primul sf. locaş de zid s-a clădit în 1772; fiinţează şi azi fiind declarat monument istoric. În 1879 a ars acoperişul, dar îndată a fost refăcut. Primul preot cunoscut este „popa Ianăș a lu´ Iancu Gabor”, în 1724, dascăl al școlii satului, după cum este menționat pe un Minei descoperit în podul bisericii de către Iuliu Birou, tatăl scriitorului Virgil Birou. Anul 1852 este marcat de introducerea uniației, impusă cu ajutorul jindarilor (jandarmilor), populația trecând la greco-catolicism cu forța; atunci biserica și averea bisericii trec în patrimoniul uniților. Puținele familii de ortodocși vor pribegi, ținându-și slujbele sfinte în case particulare. În anul 1923 majoritatea sătenilor revin la religia ortodoxă, dar tensiunile dintre greco-catolici și ortodocși vor continua până în anul 1927. Biserica ortodoxă și-a desfășurat activitatea în casa lui Pavel Purec, epitrop și cântăreț bisericesc, până în anul 1947, când noua biserică a fost terminată, prin străduințele preoților Ioan Simu și Ioan Oprean. Noua biserică, ridicată în anii 1943-1946, este târnosită de către Episcopul-vicar Timotei Lugojanul, la 5 noiembrie 1978.

Zidăria este făcută din piatră de calcar și cărămidă, pardoseala din piatră de mozaic, iar acoperișul din țiglă. Biserica cu hramul „Învierea Domnului” (același hram ca și la biserica veche) este construită în stil neobizantin; iconostasul din lemn este înlocuit cu unul din lemn de cireș, sculptat în anul 1990, când s-au confecționat și 30 de scaune pentru credincioși. Biserica este de dimensiuni relativ mici: 17/7 m, în dreptul stranelor 7 m. Deși a fost o construcție nouă, până la sfințire a suferit unele intervenții precum: o nouă tencuială exterioară și interioară (1974), înlocuirea acoperișului de țiglă (1976) și acoperirea cu tablă zincată a celor trei turle; iar în 1976 s-a zugrăvit la interior și s-a pavat cu mozaic. Anul 2002 a adus zugrăvirea interiorului, instalarea centralei pe lemne, montarea a 13 geamuri mici și 13 geamuri mari de termopan și retencuirea exteriorului; iar curtea bisericii a fost betonată.

În anul 2013 s-a procedat la decopertarea interioară a bisericii, până la zidărie, din cauza infiltrațiilor de apă; s-a izolat și retencuit, pregătindu-se și peretele pentru o ulterioară pictură în tehnica tempera. Lucrările de pictură au demarat în luna iunie a anului 2014 sub coordonarea pictorului Țighir Cristian.