Adresa bisericii: 327450 Zorlenţu Mare, nr. 355
Adresa casei parohiale: 327450 Zorlenţu Mare, nr. 355
Paroh: Preot iconom ILIE-ADRIAN MURARIUN: 02.03.1983 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin.
Hirotonit în anul 2010.
Preot la Zorlenţu Mare din anul 2010.
Tel.: 0763644223;
Email: iliead@hotmail.com
Numele comunei Zorlenţu Mare, menţionată documentar pentru prima dată în 8 august 1499, provine de la numele românesc Zorilă. Localitatea Zorlenţu Mare este amplasată pe cursul râului Pogonici, care desparte satul în două şi este locuită din cele mai vechi timpuri, aşa cum au demonstrat săpăturile arheologice care au descoperit urme chiar din perioada neoliticului.
Biserica purtând hramul „Adormirii Maicii Domnului” (Biserica din vale), a fost reclădită de către Martin Tapu după toate
probabilitățile în perioada 1793–1795, iar în anul 1797 a fost efectuată pictura murală a bisericii, fără a avea informații despre cine a executat această lucrare, în acel an având loc și sfințirea unui antimis. Ctitorul acestei biserici a fost Martin Czap (Chinez), aflat în arest la Panciova, potrivit unei legende, Martin Tapu, Chinezul, vândut la Vidin, reușește să scape, se întoarce în localitate în timpul războiului cu austriecii, vândut ca sclav la turci (vezi Nicolae Stoica de Hațeg). Această biserică se pare pe locul unde a fost amplasată biserica anterioară arsă de turci, (vezi Nicolae Stoica de Hațeg). A fost construită avea acoperișul și turnul din șindrilă, iar gardul împrejmuitor era din nuiele și acoperit cu paie.
La sfințirea bisericii a participat episcopul Iosif Ioanovici Scacabant al Vârșețului și Caransebeșului.
O primă reparație a bisericii are loc în anul 1849, când preotul Lazăr Tapu mobilizează credincioșii să contribuie la repararea bisericii întrucât comunitatea locală nu putea să asigure fondurile necesare, singurul ajutor pe care îl va da la repararea bisericii și a școlii a fost “doar cu mâinile”, preotul personal contribuie cu bani și material conform înscrisurilor identificate în arhivă.
Biserica nou-construită avea o capacitate redusă, raportat la numărul mare de credincioși greco-ortodocși din localitate, astfel că în anul 1863 credincioșii printr-o petiție adresată Solicitatul Căilor Ferate din Reșița, solicită ca în edificarea noii biserici să se aibă în vedere și rezolvarea lipsei de spațiu pentru credincioși.
Deteriorarea pronunțată a bisericii s-a datorat faptului că aceasta era amplasată pe un teren situat în imediata apropiere a râului Pogoniș, apa freatică era la suprafață, nu exista un sistem de drenaj, astfel că igrasia s-a extins cuprinzând pereții și afectând structura de rezistență a acesteia.
De-a lungul vremii au avut loc numeroase lucrări de întreținere și reparații. Conform referatului întocmit de parohul Lazăr Tapu, prima reparație serioasă a bisericii a avut loc în anul 1849, când s-a înlocuit pardoseala din cărămidă. În anul 1908 s-a schimbat șindrila de pe acoperiș, montându-se tablă zincată, în anul 1913 s-a reparat zidul și turnul bisericii, fiind alocată suma de 394 de coroane și 90 de fileri, în anul 1931 a fost reparată casa parohială. În anul 1954 nivelul interior s-a ridicat cu 20 cm, s-a înlocuit pardoseala de cărămidă cu una de ciment. În anul 1966 s-au făcut reparații capitale la biserică, în anul 1971 a fost o furtună foarte puternică care a doborât toată tabla cu care era acoperit turnul bisericii, iar în 1972–1973 s-au făcut reparații la turnul bisericii, dărâmat de furtuna puternică, situație în care se pierde și tabloul ctitorului Martin Tapu pictat în turn.
În perioada 1970–1971 a fost refăcută rămânând din biserica veche doar turnul, a fost zidită din piatră și cărămidă, în stil baroc, având dimensiunile de 23 m x 8,30 m x 7 m, inițial acoperită cu șindrilă, iar ulterior cu tablă zincată, pardoseala era din beton, bolta din beton armat, iconostasul de zid pictat și în partea interioară (altar), apoi pardoseala a fost din gresie. În anul 1978–1979 a fost refăcută pictura în totalitate de către pictorul Dumitru State Guriță din București.
În ceea ce privește clopotele bisericii, acestea erau în număr de două, clopotul cel mare în greutate de 122 kg (220 fonti) având inscripția 220 E. 1806 Gross MICH IACOB IUNC (BAUER TEMESVAR). Al doilea, clopotul mic avea greutate de 61 kg și purta următoarea inscripție: Martinus Fehivat Mir Gregossen in Grat 1761. Aceste clopote au fost rechiziționate de către armata Austro-ungară în anul 1916 pentru care a fost achitată contravaloarea acestora în suma de 734 coroane la data de 29.03.1917. Enoriașii din comună au colectat suma de 821 de coroane și au comandat uzinelor Reșița un clopot în greutate de 399 kg iar la puțin timp mai comandat turnătoriei Reșița un clopot mai mic, ambele funcționând și în momentul de față.
Lista preoţilor: Mincul (prin 1700), Zaharia Popovici (1745), din nou Zaharia Popovici cu Damaschin, Constantin şi Ieremia Popovici (1751), Ioan Vasilevici (= fiul lui Vasile, 1768), Pavel Crăciun (1770, amintit ulterior cu numele sârbizat: Crăciunovici), Dumitru Bumbăcilă (1791-1800), Vichentie Popovici (1791-1810), Ilie Pavlovici (1795-1810), Dumitru Petrovici (1795), Pavel Crăciunovici (1795-1810), Emanuil Petrovici (1803-1814), Nicolae Popovici (1814), Nicolae Balaci (1816-1839), Ion Belcea (1816-1858), Emanoil Belcea (1816-1839), Gheorghe Ţapu (1829-1839) (care mai târziu trece la uniţi), Daniil Belcea (1832-1840), Ştefan Belcea (1839-1857) (trece la uniţi), Lazăr Ţapu (1840-1876), Nicolae Belcea (1849-1854), Iacob Dabiciu (1858-1910), (1888-1924) Antonie Atnagea (1888-1924), Atanasie Atnagea, Iacob Dabiciu (1927-1939), Atanasie Atnagea, Coriolan Drăghici (1940-1942), Atanasie Atnagea (1943), Sergiu Radonschi, Dumitru Bulmenza, Dumitru Lupaşcu (1943-1945), Atanasie Atnagea (1944-1945), Lazăr Voin (1945-1941), Atanasie Atnagea, Lazăr Voin (1946-1948), Virgil Atnagea (1975-1983), Vasile Dariciuc (1999-2002), Nicolae Crinciu (2002-2003), Iosif Frenţ (2003-2007), Cătălin Lăudat (2007-2014), Murariu Ilie Adrian (2010-prezent). De reținut că, la început, în comuna Zorlenţu Mare existau 4 parohii.