Adresa bisericii: 327036 Vîrciorova, nr. 1, comuna Bolvaşniţa
Adresa casei parohiale: 327036 Vîrciorova, nr. 19, comuna Bolvaşniţa
Paroh: Preot iconom stavrofor ARON BOBN: 15.07.1974 – Caransebeș, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 1998.
Paroh la Vîrciorova din anul 2018.
Tel.: 0720663390, 0774594986;
Email: aronbob@yahoo.com
La poalele masivului Țarcu, în sud-estul orașului Caransebeș și la o distanță de 18 km de acesta, e așezat într-o regiune deluroasă satul Vârciorova; actualmente, face parte din comuna Bolvașnița de care este mai aproape. Investigaţii arheologice au identificat în punctul numit „La copaci“ urmele unei aşezări din veacurile XIII-XIV. În anul 1825, numărul familiilor era de 116 și toți erau români. Locuitorii se ocupau cu creșterea vitelor, pomicultura și agricultura, îndeletniciri care se practică și astăzi. În ceea ce privește plantarea de pomi fructiferi, satul se situează pe un loc fruntaș în județul Caraș-Severin. Chiar din vremea Primului Război Mondial, s-a format un însemnat bazin pomicol în hotarul satului. Din vechime se amintește de trei Vîrciorova, răspândite pe colinele văii. În locul numit „Copaci și Copăcel” s-au putut observa urme de fundații de piatră și cărămidă, acoperite de pământ.
Cea dintâi biserică (din 1755), de care amintesc bătrânii și unde a fost așezat și satul, a fost biserica din Valea Muscelului, în dreptul pârâului și vîlcelei ce se numește „Ogaşul Bisericii”, iar la depărtare de un kilometru, în aval, a fost cimitirul; acolo s-au găsit oseminte când s-a construit drumul forestier. Odată cu anii 1750-1760, satul a început a se muta pe locul unde este așezat astăzi, la confluența pârâului Văii Muscelului cu pârâul Bolnicioara. Noua biserică a fost sfințită de Episcopul Vichentie Popovici al Vârșețului și Caransebeșului, la 11 octombrie 1780. Antimisul vechi a fost sfințit de Iosif Ioanovici de Șacabent în anul 1792[1] și a fost folosit până în 1948. Clopotele vechi, rechiziționate în Primul Război Mondial, au fost înlocuite cu clopote noi, unul din fier turnat la Reșița în anul 1919 și altul din bronz donat de minele de cărbuni din Vârciorova și turnat la Timișoara. În primăvara anului 1973, a fost făcut cel de-al treilea clopot de către turnătoria Electro-Banat din Timișoara și a costat 21.000 de lei, sumă ce a fost suportată de către credincioșii satului. O amplă lucrare de renovare s-a efectuat în perioada 1952-1955, când a fost refăcută partea altarului care a suferit în urma unui trăsnet în anul 1913 și în urma cutremurului din 1940. S-a renovat în întregime acoperișul, s-au făcut 2 turnuri, s-a refăcut locația corului, ferestrele au fost confecţionate din fier, iar pardoseala din cărămidă din 1780, a fost înlocuită cu una nouă din ciment. În locul iconostasului din cărămidă a fost confecționat unul nou din lemn, sculpat de Ştefan Gajo din Timișoara. Ultimele lucrări, mai ample, au fost executate în anul 2012, când biserica a fost resfințită de către PS. Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului; lucrări efectuate cu ajutorul parohienilor.
Biserica (25 x 12 m) s-a ridicat în partea vestică a satului, din piatră și lemn, în anii 1778-1780. Costurile lucrărilor au fost acoperite din economiile părintelui Solomon Popovici, a cărui avere a rămas parohiei, el nefiind căsătorit și neavând moștenitori. Biserica a fost înălţată pe terenul dăruit de preotul Mihai Stanovici, în timpul căruia s-a și ctitorit. Biserica este construită din cărămidă cu var, cu iconostas de lemn înfrumuseţat cu icoane pictate. Restaurări importante exterioare și interioare s-au făcut în anii 1884-1885, când s-a construit în stil baroc turnul bisericii din piatră, acoperit cu aramă. Biserica, fiind acoperită cu șindrilă, în 1897 a fost reparată șindrila și peste ea s-a pus tablă neagră și s-a vopsit în roșu.
În anul 1898 biserica a fost zugrăvită și pictată parțial de Bartolomeu Delliomini. În interior, pereții sunt pictați în stil neobizantin de Petru Lazăr din Caransebeș, iar în perioada 1996-1998 biserica a fost pictată integral de către pictorii Florica şi Eugen Papici din Mehedinți.
Lista preoților: Mihai (1745), Gheorghe (1751), Solomon Popovici (1775), Dimitrie Popovici (1778), Mihai Stanovici sau Stan (1778-1794), Ion Jigorea (1816), Aron Bogoevici (recte: Bogoiu, 1816-1838), Mihai Petrovici (1838-1839), Ioan Jigorea (1839-1852), Matei Stoican (1852-1854), Ioan Jurca (1854-1885), Nicolae Jurca (1885), Valeriu Nicolaevici (1885-1889), Mihai Uzonescu (1889-1890), Ioan Dumitrescu (1890-1895), Patrichie Rădoi (1895-1896), Martin Vernichescu (1895-1915; 1917-1929), Nicolae Cojocaru (1930-1942), Zamfir Boldea (1943-1973), Nicolae Puiulescu (1973-1983), Matei Ioan (1983-1990), Simion Cornea (1990-1998), Sorin Mîțu (1998-2008), Claudiu Velici (2008-2018), Aron Bob în prezent.