50. Parohia Ruşchiţa  Protopopiatul Caransebeș, Șematisme

50. Parohia Ruşchiţa

,

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel și Bunavestire” – ridicată în anul 2000.
categ. III rural B; 48 familii cu 95 credincioşi

 

Adresa bisericii: 327321 Ruşchiţa f.n., comuna Rusca Montană
Adresa casei parohiale: –
 

Paroh: Preot MIHAI BORAN

N: 17.04.1962 – Valea Bistrei, jud. Caraș-Severin
Hirotonit în anul 1984.
Paroh la Rușchița din anul 2016.

Tel.: 0744421773
Email: boranmihai1@gmail.com

 

 

Parohia Ruschiţa este situată în judeţul Caraş-Severin, comuna Rusca-Montană; este un sat mic, un sat  minier  şi de exploatare a marmorei, întemeiat în 1803. Parohia Ruschiţa la început a fost aşezământ monahal social de care se ocupa Pr. Sorin Toma, preot în Rusca-Montană, iar apoi devenind filie a parohiei Rusca-Montană, ulterior parohie misionară.

Biserica are două hramuri şi anume : Buna-Vestire şi Sf. Ap. Petru şi Pavel; o dată cu cel de-al doilea hram se sărbătoresc şi zilele satului sau ruga. Biserica a fost construită la iniţiativa PS Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, în 1999, deoarece satul Ruşchiţa nu avea biserică şi se săvârşeau slujbele în capela romano-catolică din sat. Biserica a fost finalizată în anul 2000.

Biserica este de forma unei nave, cu ziduri groase de piatră. Biserica are dimensiunile: 19 x 9 m. Este acoperită cu ţigle, iar turnul cu tablă. Biserica nu este pictată.  Preoți slujitori: Sorin Toma, Mihai Suru, Emanuel Simeria-Neda (ianuarie 2012 – februarie 2014), Ioan Bircea (2014-2016), Mihai Boran (2016 – prezent).

Parohia  împreună cu grădiniţa din sat, au o colaborare foarte bună, organizând  scenete, serbări la diferite ocazii, iar în ajunul praznicului Naşterii Domnului, preotul, însoţit de copii şi de cântăreț, merge să colinde pe credincioși pe la casele lor.