Binecuvântare arhierească în Parohia Globu Craiovei

19 April 2021 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească în Parohia Globu Craiovei

În duminica a 5-a din Postul Mare, închinată Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat alături de preotul și credincioșii Parohiei Globu Craiovei din Protopopiatul Băile Herculane. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială ocrotită de „Sfântul Ierarh Nicolae”, alături de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta slujbă au fost credincioși din localitate, dar și autorități locale. De asemenea la sfânta biserică au venit și copii și tineri îmbrăcați în haine tradiționale.

„Din 2014 nu am mai slujit aici Sfânta Liturghie și am socotit că este o bucurie duhovnicească pentru credincioșii de aici ca astăzi să slujim Sfânta Liturghie și să anticipăm cele două praznice împărătești care se apropie, Intrarea Domnului în Ierusalim și Praznicul praznicelor Învierea Mântuitorului”, a afirmat ierarhul la final.

Preasfințitul Lucian a făcut referire și la exemplul de pocăinţă oferit de Sfânta Maria Egipteanca. „În această duminică am pomenit-o și am cinstit-o pe Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca, o femeie desfrânată în prima parte a vieții ei, dar după ce s-a convertit, s-a rugat și s-a învrednicit să se închine Lemnului celui de viață făcător în cetatea Ierusalimului, a plecat în pustiul Iordanului și 47 de ani a trăit în post, rugăciune, meditație și contemplație. Această femeie care a ajuns sfântă, înger în trup, această fecioară înțeleaptă a Mirelui Hristos, a fost, este și va rămâne un model pentru noi toți, de pocăință, de asceză și tărie duhovnicească”.

Părintele Episcop a mai spus că noi „suntem slăbiți după 5 săptămâni de post, dar privind la viața evlavioasă și înaltă a Cuvioasei Maria Egipteanca ne putem întări și putem continua cu multă responsabilitate și seriozitate calea postului, urcușul spre Învierea Mântuitorului”.  

Actuala biserică, din piatră durabilă, acoperită cu țiglă, din Parohia Globu Craiovei, a fost zidită în anul 1806, sub îndrumarea preotului Mihai Popovici și a păstrat hramul Sf. Ierarh Nicolae de la vechea biserică din lemn, de la 1750.

Pictarea bisericii s-a realizat abia după 73 de ani, deoarece obștea satului nu a mai avut banii necesari, cheltuielile cu construcția fiind considerabile.