Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului – ediția a XIX-a
15 April 2026
Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte și Casa de Cultură „George Suru”, organizează în perioada 18–25 aprilie 2026 cea de-a XIX-a ediție a manifestării „Zilele credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”.
Evenimentele reunesc manifestări liturgice, culturale și artistice, menite să evidențieze valorile spirituale și tradițiile autentice ale Banatului.
Evenimentele vor debuta cu sărbătoarea hramului Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș”, care va avea loc în Duminica Tomii, 19 aprilie 2026. Cu acest prilej, de la ora 9:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în sobor de ierarhi, preoți și diaconi, urmată, la ora 12:30, de deschiderea tradițională a rugii bănățene, în fața catedralei, printr-un spectacol dedicat promovării folclorului și tradițiilor locale.
În continuarea manifestărilor, marți, 21 aprilie 2026, va avea loc cea de-a XVI-a ediție a Festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea”, desfășurat la Catedrala episcopală din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Festivalul va începe la ora 16:00 și va cuprinde coruri din Mitropolia Banatului.
Seria evenimentelor se va încheia sâmbătă, 25 aprilie 2026, cu Festivalul de poezie în grai bănățean „Credință și Lumină”, ediția a XVI-a, organizat în curtea reședinței episcopale din Caransebeș. În cadrul acestuia, copii și tineri vor recita poezii în grai dialectal, iar programul va fi presărat de recitaluri folclorice susținute de Ansamblul folcloric „Timișul – Tineret” din Timișoara.
Prin aceste manifestări, Episcopia Caransebeșului își propune să promoveze valorile credinței, culturii și identității locale, oferind comunității prilej de comuniune și bucurie în lumina Învierii Domnului.
