Vizită arhierească după aproape 10 ani în Parohia Slatina Nera

23 February 2026 Off By Pavel Canea
Vizită arhierească după aproape 10 ani în Parohia Slatina Nera

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a cercetat pe credincioșii Parohiei Slatina Nera din Protopopiatul Moldova Nouă, în duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Părintele Episcop nu a mai fost aici de aproximativ 10 ani, din 21 noiembrie, 2016.

Au participat autorități locale, credincioși din parohie, dar și din împrejurimi, precum și copii și tineri îmbrăcați în costume populare.

Preasfințitul Lucian le-a vorbit la finalul Sfintei Liturghii despre cum trebuie să se comporte un adevărat creștin, mai ales în această perioadă a postului.

„Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute să ne pocăim cu adevărat și să spunem împreună cu vameșul: «Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului», să spunem împreună cu tâlharul pocăit: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta» și să spunem împreună cu fiul cel risipitor care s-a întors la părintele primitor: «Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi». Așadar, să încercăm să ne asemănăm cu vameșul în privința rugăciunii, să ne asemănăm cu fiul cel risipitor în privința pocăinței și să ne asemănăm cu tâlharul care a intrat în Rai după ce s-a pocăit, pentru că Adam Cel Nou, Mântuitorul Iisus Hristos, a deschis Raiul cu un tâlhar pocăit, cu un tâlhar care și-a dat seama că trebuie să se smerească și să-și ceară iertare. Dacă Raiul a fost închis odată cu izgonirea protopărinților noștri, iată, Adam Cel Nou, Iisus Hristos, redeschide Raiul cu un tâlhar pocăit, după ce ne răscumpără pe toți din robia păcatului și a morții”.

„Să călătorim și noi cu multă smerenie, cu dragoste, cu rugăciune intensă, pe calea postului și să împletim postul duhovnicesc cu postul fizic, trupesc, astfel încât, postul nostru să fie unul complet și complex, plăcut lui Dumnezeu. Întâi de toate să avem grijă de partea sufletească, să avem grijă să ne înfrânăm simțurile, să ne apropiem mai mult unii de alții, iertându-ne unii pe ceilalți și cu toții să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Suntem datori ca în această perioadă și în fiecare zi din viața noastră să ne cerem iertare pentru toate păcatele săvârșite, să spunem cu multă luare aminte rugăciunea domnească «Tatăl nostru», și atunci când ajungem la articolul «și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri», să medităm la Evanghelia de astăzi și să încercăm să-i iertăm pe toţi oamenii, căci, de nu vom ierta semenilor noștri, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă păcatele. Așadar, cu iertarea să încercăm să pășim pe calea postului, căci iertarea este cheia Împărăției cerurilor, cheia Raiului”, a mai explicat Părintele Episcop.

Biserica din Parohia Slatina Nera a fost ridicată în stil baroc în anul 1771. Sfântul locaș a fost pictat în 1874 de Nicolae Mărăşescu, apoi în 1981 de pictorul-preot Nicolae Popescu. Biserica este declarată monument istoric.