Faza Națională a Olimpiadei de Religie în Caraș-Severin
16 April 2026
Anul acesta, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă pentru clasele IX-XII se desfășoară în județul Caraș-Severin. Evenimentul educațional este organizat în premieră în municipiul Reșița, la Colegiul Național „Traian Lalescu”, în perioada 14 – 19 aprilie.
Festivitatea de deschidere a avut loc miercuri, 15 aprilie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană. Aici, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit o slujbă de Tedeum și a oferit mai multe diplome de recunoștință membrilor comisiei de evaluare. De asemenea, domnului inspector general la disciplina Religie, Cătălin Pîslaru, Părintele Episcop i-a oferit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a 2-a pentru mireni. La festivitatea de deschidere au transmis mesaje de încurajare și felicitare, reprezentanți ai Patriarhiei Române, ai Ministerului Educației, ai ISJ Caraș-Severin și ai autorităților centrale, județene și locale. De asemenea, Părintele Episcop Lucian a vorbit celor prezenți de importanța rugăciuni, care trebuie împletită cu studiul Sfintelor Scripturi.
„Vă mulțumim că cercetați Sfintele Scripturi, că sunteți interesați de tainele teologiei și vă mulțumim că vă rugați, că împletiți rugăciunea cu studiul Scripturii. Nu vă rezumați doar la cunoștințe teoretice, rugați-vă profund și intens ca să dobândiți cunoștințe temeinice. Ne spune Sfântul Evagrie Ponticul că dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu trebuie să te rogi cu adevărat, nu formal, nu bifând, nu făcând act de prezență. Și dacă te rogi cu adevărat ești teolog. Iubiți tineri, împletiți în fiecare zi rugăciunea cu studiul Sfintei Scripturi dacă vreți să cunoașteți, atât cât se poate cunoaște, tainele lui Dumenzeu. Tot Sfântul Evagrie ne spune că: «Precum pâinea este hrană trupului și virtutea hrană sufletului, așa rugăciunea duhovnicească este hrană minții». Dacă vreți să scăpați de întristare, de depresie, de anxietate, de deznădejde, rugați-vă”, i-a îndemnat Părintele Episcop Lucian pe olimpici.
Proba scrisă a olimpiadei s-a desfășurat joi, 16 aprilie, la Colegiul Național „Traian Lalescu”. Pe lângă concursul propriu-zis, programul include activități educative și cultural-spirituale, precum participarea la Sfânta Liturghie, vizite și activități de descoperire a patrimoniului local, oferind participanților o experiență completă de formare.
Peste 300 de elevi din întreaga țară, calificați la etapa națională, participă la această competiție de excelență, menită să valorifice cunoștințele teologice și să promoveze valorile spirituale autentice.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 18 aprilie, urmate de festivitatea de premiere, în Aula Magna a Centrului Universitar Babeș-Bolyai din Reșița.
Evenimentul reprezintă o oportunitate de promovare a valorilor educaționale și spirituale, precum și a potențialului cultural și turistic al județului Caraș-Severin.

