Două parohii așezate în locuri mai retrase cercetate de Preasfințitul Părinte Lucian
18 May 2026
În duminica a 6-a după Paști, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Moldovița din Protopopiatul Moldova Nouă. După 10 ani de când a sfințit exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a revenit aici și a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Această vizită se datorează și faptului că în urmă cu 50 de ani a fost ridicat sfântul locaș din Moldovița, iar prin slujirea de duminică a fost marcat momentul aniversar. Fiind anul omagial al pastorației familiei creștine, Preasfințitul Părinte Lucian a oferit pentru trei familii din sat diplome de recunoștință și alte daruri, întrucât au împlinit anul acesta și 50 de ani de căsătorie. Aceste familii sunt foarte atașate de sfânta biserică și ajută la buna desfășurare a sfintelor slujbe, precum și la celelalte activități administrative și gospodărești ale parohiei.
„Am rostit o rugăciune de mulțumire pentru aceste 3 familii ajunse la 50 de ani de căsnicie, pentru că într-adevăr se cuvine să-i mulțumim Domnului pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră, mai ales când vorbim de un număr mai mare de ani. 50 de ani de căsnicie este o viață de om și cred că în ziua de astăzi aceste familii de seniori sunt modele pentru familiile mai tinere. Modele de statornicie, de dragoste neștirbită și de responsabilitate, deoarece în societatea modernă divorțul este, din păcate, la ordinea zilei. Iată că oamenii din satele noastre și din aceste comunități destul de izolate, au încercat să își ducă crucea familiei cu demnitate și responsabilitate, iată, timp de 50 de ani”, a afirmat Părintele Episcop.
Pentru misiunea ce o desfășoară aici și pentru statornicie, părintele paroh Ionel Prisecaru a fost hirotesit sachelar.
„Îi mulțumim Domnului pentru toate, și-L rugăm să ne dăruiască și nouă vedere duhovnicească, lumină spirituală. Avem nevoie de lumină duhovnicească, mai ales că în această lume sunt foarte multe provocări și foarte multe probleme. Lumea din punct de vedere spiritual este din ce în ce mai întunecată. Am vrea să fim și noi în toată vremea și în tot ceasul fii ai Luminii, căci Iisus Hristos este Lumina lumii și noi prin Botez suntem fii ai luminii lui Hristos. Am dori ca această lumină primită la botez să nu se stingă niciodată înăuntrul nostru și să avem parte întotdeauna de lumina cea neveștejită a Preasfintei Treimi. Să încercăm să lucrăm faptele cele bune ca să devenim fii ai Luminii și să ne încredințăm că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, să ne închinăm Lui așa cum orbul din naștere care s-a vindecat s-a închinat Mântuitorului Iisus Hristos și L-a recunoscut pe El ca Fiu al lui Dumnezeu”, a mai spus Preasfințitul Lucian, făcând referire la pericopa din această duminică.
Parohia Moldovița are un număr mic de credincioși, aproximativ 140. Biserica parohială s-a zidit între anii 1974-1976 și a fost sfințită de Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului în 1976. Preasfințitul Părinte Lucian a pecetluit sfânta masă în anul 2012, iar în 2016 a binecuvântat lucrările efectuate la exteriorul sfântului locaș.
Tot duminică, 17 mai, la orele după-amiezii, ierarhul a cercetat și comunitatea euharistică din Parohia Padina Matei. Aici a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului și le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură și binecuvântare. Și aici a oferit mai multe daruri câtorva familii credincioase ce au o viață spirituală activă.
