Festivitate de premiere la Centrul Eparhial din Caransebeș

8 May 2026 Off By Herea Darius
Festivitate de premiere la Centrul Eparhial din Caransebeș

Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial din Caransebeș a găzduit joi, 7 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, faza eparhială, organizat prin intermediul Biroului de catehizare a tineretului.

Evenimentul desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a reunit delegații de tineri, împreună cu preoții și profesorii coordonatori de la cele 10 parohii calificate la faza eparhială a concursului.

În debutul întâlnirii, Corul de copii „Picături de bucurie” al Centrului de Tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” Oravița, dirijat de prof. Dorina Man, a interpretat un buchet de pricesne specifice perioadei, iar membrii centrelor de tineret de la Oravița și Moldova Nouă au rostit poezii în grai bănățean.

În continuare, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de cateheză și activități cu tineretul al eparhiei, a prezentat modul în care a fost organizat concursul la nivelul eparhiei, subliniind numărul mare de parohii și de copii care s-au înscris la concurs în acest an, precum și calitatea deosebită a portofoliilor realizate de către participanți. A urmat prezentarea unui material general de prezentare a concursului la nivel eparhial și au fost transmise mărturii și mesaje din partea copiilor participanți, dar și al invitaților, respectiv: părintele arhimandrit Casian Rușeț, în calitate de membru al juriului și doamna prof. Viorica Gârtoi, director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin.

Preasfințitul Părinte Lucian a premiat cele 10 grupuri catehetice prezente la faza eparhială a concursului, oferindu-le plachete, premii constând în cărți și icoane, precum și pachete cu dulciuri. În acest an, în urma jurizării, câștigător a fost declarat portofoliul Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” Teregova, Protopopiatul Caransebeș, acesta urmând să reprezinte Episcopia Caransebeșului la festivitatea de premiere la nivel național, care va avea loc în data de 21 mai la București.

Celelalte premii oferite în cadrul festivității au fost oferite după cum urmează: Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița și Parohia „Sf. Treime” Anina – au ocupat locul II, iar parohiile: „Adormirea Maicii Domnului” Oravița, „Sf. Ap. Petru și Pavel” Obreja și ”Sf. M. Mc. Gheorghe” Moldova Nouă au ocupat locul III, iar mențiuni au obținut parohiile: „Schimbarea la față” Reșița, „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Coronini, „Sf, Prooroc Ilie Tesviteanul” Pătaș și „Sf. Ier. Nicolae” Bocșa.

La finalul evenimentului festiv cei prezenți au urmărit filmul de prezentare al portofoliului câștigător, iar Preasfințitul Părinte Lucian a felicitat pe toți cei implicați în organizarea concursului la nivelul Eparhiei Banatului de Munte, atât în calitate de participanți, cât și în calitate de organizatori, îndemnându-i și pe mai departe să continue misiunea de propovăduire a credinței în familiile și în comunitățile lor.

În acest an, în Episcopia Caransebeșului, la Concursul Național Catehetic intitulat „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, au participat 56 de parohii, care au reunit, în total, 1.155 de copii și tineri de pe întreg cuprinsul eparhiei.