Hramul bisericii din incinta Centrului Eparhial

16 September 2026 Off By Pavel Canea
Hramul bisericii din incinta Centrului Eparhial

La sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, biserica ce se află în incinta Centrului Eparhial din Caransebeș și-a serbat hramul. Alături de preoții și credincioșii acestei comunități parohiale a fost și Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, care a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat numeroși credincioși la această sărbătoare din întreg municipiul Caransebeș.

Proiectul eparhial de a evidenția familiile ce au o viață religios-morală și promovează valorile sănătoase în comunitate și biserică, a continuat și aici în contextul anului omagial al pastorației familiei creștine, astfel că Părintele Episcop a oferit pentru două familii din Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”- Caransebeș, diplome de recunoștință, bani și alte daruri.

„Sfântul Iosif este cinstit și este pomenit cu multă evlavie și în Banatul de Munte, pentru că avem în Episcopia Caransebeșului trei biserici închinate sfântului care a păstorit Banatul 3 ani, între 1650 și 1653. După 3 ani în care a făcut multe minuni, a stins și un incendiu în cetatea Timișoarei cu rugăciunile sale, Dumnezeu a slobozit ploaie peste focul care a cuprins cetatea Timișoarei la mijlocul secolului al 17-lea, a vindecat mulți bolnavi, iată, după păstorirea sa, Sfântul Iosif nu încetează până astăzi să facă minuni. A făcut minuni în viață și după 1656, pentru că s-a retras la mănăstirea Partoșului, a viețuit și acolo încă 3 ani în rugăciune, post și osteneală duhovnicească, dar și după moarte nu a încetat să-i ajute pe cei care s-au rugat cu multă credință și cu multă dragoste. Din 1956, sfintele sale moaște se cinstesc în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, dar părticele din ele avem și noi în Eparhia Caransebeșului, la Catedrala Episcopală, și aici, la biserica din incinta Centrului Eparhial”, a spus Preasfințitul Lucian.

„Îi mulțumim Sfântului Iosif pentru că ne poartă în rugăciunile sale înaintea Tronului Preasfintei Treimi și îi mulțumim pentru că ocrotește de peste 300 de ani Banatul cu rugăciunile sale și cu dragostea sa față de păstoriți. Este Sfântul Iosif un model de viețuire pentru ierarhi, preoți, călugări, pentru credincioși și tineri, pentru că Sfântul Iosif din tinerețe și-a asumat viața duhovnicească, L-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos, cu totul s-a supus Domnului, cu ostenelile, cu rugăciunile și cu postul. Într-adevăr, Sfântul Iosif rămâne un model pentru noi toți, un model de rugăciune, de asceză, pentru că a practicat și rugăciunea inimii, fiind cunoscut în Grădina Maicii Domnului ca un mare isihast”, a mai subliniat Părintele Episcop.

Ziua hramului a fost și o aniversare pentru cei 50 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii și 20 de ani de când a fost înființată această parohie. Biserica a fost construită în anii ’80 în timpul vrednicului de pomenire, mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu, ca și laborator de liturgică pentru elevii seminariști. Așa s-au obținut și aprobările din partea autorităților comuniste din vremea aceea. Din anul 2006 acest sfânt locaș a fost declarat ca biserică parohială, având un sector arondat din centrul orașului Caransebeș.

Biserica a fost construită începând cu anul 1976 și s-a finalizat în anul 1979. Sfințirea lăcașului de cult a fost săvârșită la 26 septembrie 1980, de către Preasfințitul episcop vicar Timotei Lugojanul. Iconostasul Bisericii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din Caransebeș a fost realizat în anul 1978 din lemn sculptat și aurit.

în