10 ani de la înființarea Protopopiatului Ortodox Român Moldova Nouă

26 November 2022 Off By Pavel Canea
10 ani de la înființarea Protopopiatului Ortodox Român Moldova Nouă

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, oficialități locale și mulți credincioși din Moldova Nouă s-au rugat sâmbătă, 26 noiembrie, în biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Moldova Nouă, la 10 ani de la înființarea Protopopiatului Ortodox Român Moldova Nouă.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la care au participat oficialități locale, toți părinții consilieri și inspectori de la Centrul Eparhial din Caransebeș, părinții protopopi din celelalte 3 protopopiate ale Eparhiei și toți preoții Protopopiatului Moldova Nouă. După Sfânta Liturghie, părintele protopop Bogoliub Martinovici a primit  Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa 1 pentru clerici.

La rândul său părintele protopop Bogoliub a oferit Preasfințitului Părinte Episcop, precum și ctitorilor și tuturor celor care au sprijinit activarea protopopiatului, plachete aniversare. La final părintele secretar Ion Nedelcu a transmis un cuvânt de mulțumire din partea preoților protopopiatului.

„Acest protopopiat a fost necesar de mai multă vreme aici la Moldova Nouă, dar abia în urmă cu 10 ani s-a putut înființa. Credem că un protopopiat într-o zonă destul de izolată dinamizează viața bisericească și vedem că preoții din această zonă sunt foarte receptivi și foarte atenți și strânși uniți în jurul părintelui protopop, care de asemenea este un om harnic, un om devotat, un bun slujitor și un bun administrator. Putem spune că protopopiatul Moldova Nouă este cel mai dinamic din Eparhia noastră, chiar dacă s-a înființat doar în urmă cu 10 ani”, a afirmat Părintele Episcop.

„Credincioșii din această zonă s-au bucurat foarte mult, și astăzi am văzut că la Sfânta Liturghie, la această aniversare au fost foarte mulți, printre care numeroși tineri și copii pentru că avem aici la Moldova Nouă și o lucrare articulată cu tinerii și cu copiii. Așadar, credem că e un lucru pozitiv faptul că în urmă cu 10 ani s-a înființat un protopopiat aici și de asemenea credem că a fost o necesitate pastoral-misionară înființarea unui protopopiat într-o zonă izolată, cum este cea a Clisurii Dunării”, a mai subliniat Preasfințitul Lucian.

Manifestările prilejuite de acest eveniment au continuat cu un Concert aniversar la Casa de Cultură din Moldova Nouă, începând cu ora 16:00. Pe scena Casei de Cultură din Moldova Nouă, au urcat membrii grupului de Cvartet „Nuevo” din Timișoara, Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și Corul Protopopiatului Moldova Nouă.