Bucuria primăverii transmisă de copii persoanelor vârstnice

1 March 2023 Off By Pavel Canea
Bucuria primăverii transmisă de copii persoanelor vârstnice

Pentru că anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, copiii care își desfășoară activitățile la Așezământul de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului, au vizitat beneficiarii Centrului de Îngrijire pentru persoane vârstnice, din localitatea Sacu.

Copiii au desfășurat o activitate specifică zilei de 1 martie, prin care au adus un strop de lumină, bucurie și mângâiere bunicilor noștri. Tematica zilei a fost: „Zâmbetele copiilor transmit bunicilor bucuria primăverii”. Beneficiarii Centrului de Îngrijire pentru persoane vârstnice din Sacu au mulțumit copiilor pentru darurile primite și pentru frumoasa activitate susținută, alcătuită din cântece și poezii specifice primăverii.

Nădăjduim că și de acum înainte se vor mai putea susține astfel de activități, care să-i implice pe copiii centrului nostru, trezind și antrenând astfel, încă din pruncie, sentimentul filantropiei și al responsabilității față de persoanele vârstnice. (Pr. Livius Bojin)