Întâlnirea Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă

24 May 2023 Off By Herea Darius
Întâlnirea Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă

Marți, 23 mai 2023, preoții Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă s-au întâlnit la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă.

Întâlnirea a debutat cu  săvârșirea Acatistului  Învierii Domnului, la care au slujit părintele Ion Nedelcu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Moldova Nouă, părintele Remus Căta de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Moldova Nouă și părintele Matei Ioan de la Parohia Șușca, restul preoților asigurând cântarea la strană.

De asemenea în cadrul acestei întâlniri s-a prezentat de către d-nul Andrei Trăilescu, responsabil de Arhivă în Episcopia Caransebeșului modul de arhivare al documentelor în conformitate cu normele legale. Au urmat apoi câteva discuții și intervenții  pe marginea prezentării din partea preoților. (Pr. Gheorghiță Băloi)