Praznicul Rusaliilor la Catedrala episcopală din Caransebeș

5 June 2023 Off By Pavel Canea
Praznicul Rusaliilor la Catedrala episcopală din Caransebeș

La Praznicul Rusaliilor Părintele Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie urmată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, în Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, la care au participat mulți credincioși.

Sfânta Liturghie și Slujba Vecerniei din această zi de praznic a fost înfrumusețată de Corul Catedralei episcopale, condus de părintele profesor Petru Paica și de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul său de după sfintele slujbe, Preasfințitul a explicat celor prezenți, semnificația praznicului. „Astăzi ne-am îmbrăcat cu putere de sus, am fost receptivi la cuvântul Mântuitorului și am stat în rugăciune și în ascultare în biserica iubirii, în acest nou Ierusalim. Credem și mărturisim că trăim o permanentă Cincizecime, pentru că la fiecare Sfântă Liturghie Duhul Sfânt se pogoară peste noi și peste darurile care le punem înainte, pâinea și vinul care se transformă în chip real în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Așadar, și astăzi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a trimis și astăzi peste noi pe Duhul cel Preasfânt”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

La momentul chinonicului părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul  Duminicii Părinților și a Copiilor în Patriarhia Română, care anul acesta a coincis cu Praznicul Rusaliilor.

Slujba Vecerniei ce se săvârșește imediat după Sfânta Liturghie în această zi de praznic este îmbogățită de 7 rugăciuni speciale, rostite în genunchi. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. De asemenea, în ele sunt prezente și cereri pentru cei adormiți în Domnul.

Chiriarhul a sfinţit, potrivit tradiţiei bisericii noastre și spicele de grâu care au fost împărţite credincioşilor, alături de anaforă şi iconiţe cu Praznicul Rusaliilor.