Formarea voluntarilor pentru mult așteptatul ITO Banatul de Munte, la Reșița

7 July 2023 Off By Herea Darius
Formarea voluntarilor pentru mult așteptatul ITO Banatul de Munte, la Reșița

Tinerii ortodocși din Banatul de Munte s-au întâlnit în data de 6 iulie 2023 la sediul ATOR  Banatul de Munte pentru prima formare a voluntarilor Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, care va avea loc anul acesta în Reșița, între 18-20 iulie.

Întâlnirea a debutat cu o rugăciune de binecuvântare, după care părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și duhovnic al ATOR Banatul de Munte, a prezentat tinerilor voluntari detalii referitoare la eveniment, la calendarul acestuia, precum și echipa de organizare.

În continuarea întâlnirii, tinerii voluntari au avut bucuria de a se întâlni cu maestrul Cristi Buică, cel care va concerta în Poiana Golului, la stema UCMR, în seara de 19 iulie, la focul de tabără organizat în cadrul evenimentului.

În partea a doua a întâlnirii, echipa de organizare a structurat împreună cu ceilalți tineri prezenți un profil al voluntarului ITO Banatul de Munte din care nu a lipsit optimismul, amabilitatea și voia bună de a fi prezenți la eveniment, profil pe care voluntarii și l-au însușit cu bucurie. De asemenea, s-au stabilit rolurile fiecărui voluntar, pentru bunul mers al organizării întregului eveniment, cât și o parte din sarcinile care trebuiesc îndeplinite, în perioada următoare, de către voluntari.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din județul Caraș-Severin din anul 2023, este organizat de ATOR Banatul de Munte în perioada 18-20 iulie cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu sprijinul Primăriei Municipiului Reșița.