Rugăciune și comuniune în Parohia Pârvova

20 November 2023 Off By Pavel Canea
Rugăciune și comuniune în Parohia Pârvova

În duminica a 26-a după Rusalii, prima din Postul Crăciunului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de comunitatea Parohiei Pârvova din Protopopiatul Băile Herculane. Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. S-au rugat la sfânta slujbă împreună cu ierarhul și soborul slujitor, autorități locale și credincioși din localitate.

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de slujire în această parohie a părintelui paroh Iosif Buzangia, dar și pentru rodnica misiune pe care o desfășoară aici, Preasfințitul l-a hirotesit iconom. De asemenea, celor care sunt alături de părintele Iosif și îl ajută în lucrarea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească a parohiei, ierarhul le-a oferit diplome de recunoștință. Credincioșilor ce au primit aceste diplome, părintele paroh le-a oferit din partea bisericii și Sfinte Scripturi. La finalul Sfintei Liturghii, din partea comunității din Pârvova, Preasfințitul a primit un set de dicher și tricher. Tot cu prilejul acestei vizite Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat și casa parohială, ce a fost restaurată și înfrumusețată în ultima perioadă.

„Aici la Pârvova în Craina Bănățeană avem o comunitate euharistică dinamică, activă și foarte receptivă la chemarea preotului. Biserica de aici este înfrumusețată, este foarte curată și este împodobită. Avem de asemenea o frumoasă casă parohială unde părintele Iosif Buzangia locuiește împreună cu familia, aici în mijlocul credincioșilor”, a subliniat ierarhul.

„I-am îndemnat astăzi pe credincioși să fie cu multă luare-aminte la mesajul Evangheliei care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii unde Mântuitorul ne cheamă să ne îmbogățim în Dumnezeu, să ne adunăm comori în Ceruri, ca acolo unde va fi comoara noastră să fie și inima noastră. Este foarte important să punem pe locul doi cele materiale, mâncarea, băutura, îmbrăcămintea și celelalte și să punem pe locul întâi grija de suflet, relația cu Dumnezeu și bineînțeles relația cu semenii noștri. Să cultivăm sfintele virtuți ale desăvârșirii, să-L rugăm pe Mântuitorul să ne dăruiască sănătate sufletească și trupească și să avem parte de un sfârșit creștinesc vieții noastre și bineînțeles să putem da un răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos. Să ne îmbogățim în Dumnezeu, să citim Sfânta Scriptură, să fim activi din punct de vedere spiritual, adică să mergem în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și să încercăm să practicăm sfintele virtuți. Suntem în Postul Crăciunului și suntem chemați la post, la rugăciune, la spovedanie și la o împărtășire cât mai deasă cu Sfintele Taine”, a mai explicat Părintele Episcop. 

Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Pârvova a fost ridicată în anul 1842. În localitate a mai existat un sfânt locaș mai vechi. Biserica este așezată în centrul satului, într-un peisaj frumos, plin cu salcâm. Are o formă dreptunghiulară, încheindu-se la răsărit printr-o absidă semicirculară liberă atât la interior cât şi la exterior. Este construită în stil baroc.